Și pentru că evenimentul din acest an e marcat în plină pandemie, toată lumea a purtat mască, mai puțin copiii mai mici de doi ani. Colindătorii au primit dulciurile înainte și apoi au trecut prin fața lui Donald și Melania Trump ca să se laude cu costumele, scrie alephnews.ro.
Doi copii au atras atenția cuplului prezidențial în special, deoarece erau îmbrăcați în Donald și Melania Trump. Președintele american chiar i-a rugat pe micuți să stea să facă o poză împreună.
Liderul de la Casa Albă intrase deja în atmosfera de Halloween după o vizită la o fermă din statul Maine. Oprirea nu era anunțată, dar aproape 4.000 de oameni l-au ovaționat pe Trump. Președintele a făcut poze cu fanii, a semnat câteva șepci roșii și chiar și un dovleac.