Ianuarie 09, 2019
Penélope Cruz are un mesaj puternic pentru femeile de pretutindeni
Penélope Cruz ne inspiră și de această dată!

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Penélope Cruz este una dintre cele mai discutate femei din lume, de la mariajul incredibil alături de Javier Bardem, la cariera sa de succes și rolul de mamă, ajungând o sursă de inspirație pentru femei. Subiectul abordat în noul interviu acordat revistei Marie Claire US, a fost despre rolul de părinte, iar Penélope Cruz s-a asigurat că transmite aceleași mesaje puternice care o caracterizează, pentru femeile de pretutindeni, cu sau fără copii.

 

 

„Rolul de mamă m-a făcut cea mai fericită. Dar sunt și o mulțime de lucruri despre acest rol care m-au surprins. Este ca o revoluție din interiorul tău – una foarte animalică. Întreaga lume arată diferit. Nu te vei mai gândi la tine prima dată și cred că acesta este un lucru foarte bun. Se întâmplă într-o secundă”, a declarat Penélope Cruz.

 

Continuând, actrița a vorbit și despre așteptările care s-au creat în privința mamelor, acelea de a fi perfecte în tot ceea ce fac. „Sunt atât de multe tabuuri atribuite femeilor. Conștientizezi când treci prin întreg procesul că societatea păcălește foarte mult femeile, pe bărbați de asemenea.

Imaginea pe care societatea ți-o oferă, conform căreia trebuie să fii o super-femeie, că trebuie să ieși din spital după 24 de ore, purtând pantofi cu toc. Nu, deja ești o super-femeie – cele dintre noi care avem sau nu avem copii.

 

elle.ro



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.88177013397217