Octombrie 03, 2016
Lumea mea: Olga Malikova
Stilist, blogger

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Să descoperim lumea uneia dintre cele mai interesante și controversate femei din Chișinău este mai mult decât captivant. Apartamentul și garderoba ei sunt o magazie de lucruri unice cu istorii nemaipomenite.
Vă prezentăm câteva "descoperiri"!

Cartea

Am adus de la Moscova două volume de cărți despre istoria modei. La al doilea volum apelez cel mai des, pentru că în el se regăsește ceea ce a influențat cel mai mult moda contemporană, începând de la Chanel din anii '20, terminând cu Jean-Paul Gaultier.

Broșe

Îmi plac foarte mult accesoriile, iar broșele sunt unele dintre cele mai preferate. Sunt foarte bucuroasă că broșele sunt iar în vogă.

Aparatul de fotografiat

Leica – acest obiect este cunoscut tuturor fotografilor, este ca și cum i-ai spune unei fashioniste că ai un sacou de la Chanel. Acest aparat foto l-am primit drept cadou din partea prietenilor mei. Avem o tradiție specială, înainte de sărbători, fiecare elaborează un wish list.

Ochelarii

Mulți consideră că ochelarii sunt cartea noastră de vizită. Înainte aveam foarte multe perechi de ochelari, iar acum, după o „curățenie” au rămas doar 15.

Încălțămintea

Prada și Miu Miu sunt brandurile mele preferate, iar acești pantofi „au venit” de la Milano.

Gențile

Îmi plac foarte mult lucrurile de anticariat, de aceea, cu mare plăcere vizitez piețile de vechituri. Iar această geantă cu gărgărițe a fost achiziționată pe internet. Demult n-am purtat-o, dar simt că în curând aceasta va începe o nouă viață.

Am și o geantă renumită de la Chanel care se numește 2.55. A fost lansată în luna februarie în anul 1955. La aniversarea de 50 de ani în anul 2005 Karl Lagerfeld a lansat o variantă asemănătoare a legendarei genți. Iat-o!

Păpușile Tilda

Ador aceste păpuși! Ele “trăiesc” peste tot la mine acasă. Apropo, Tilda cu cosiță este copia mea. Odată am postat o poză cu mine pe Instagram, iar un meșter a creat o păpușă care era îmbracată exact ca mine. Ba mai mult, avea aceleași accesorii ca ale mele. E un cadou nemapomenit.

Pălăriile

Pălăriile, mereu le port și le cumpăr cu mare plăcere. Pălăria pâslă, Borsalino, este una dintre cele favorite din colecția mea. Pe cea roză am cumpărat-o în Franța la o piață de vechituri, îmi place foarte mult, dar încă n-am ieșit cu ea nicăieri.

Costumul

Fusta mi-a cusut-o Daniela Culev, aceasta are atelierul ei propriu, iar topul pentru fustă mi l-a cusut la comandă croitoreasa mea.

 

Citește continuarea în revista AQUARELLE din Octombrie 2016



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.66824841499329