August 11, 2022
Iuliana Beregoi a luat permisul de conducere. E gata să urce bolidul de lux pe care și l-a cumpărat
Iuliana Beregoi a împlinit recent 18 ani și marele vis i s-a îndeplinit. Și-a cumpărat o mașină de zeci de mii de euro, iar din a doua încercare a obținut permisul de conducere.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Iuliana Beregoi și-a dorit mereu să conducă, iar mașina la care visa era un Porche, în  valoare de peste 90.000 de euro. Artista a reușit să își facă cadou acest bolid de lux chiar de ziua ei de naștere, însă tot ce îi lipsea era permisul de conducere. După ce a picat traseul, Iuliana nu s-a lăsat și l-a dat iar, de această dată reușind să obțină permisul.

 

Îndrăgita cântăreață a făcut o postare pe Instagram, în care și-a anunțat fanii de reușita sa, iar la câteva ore după conducea bolidul de lux pe străzile din Republica Moldova.

„Am luat examenul, din a doua. Din prima l-am picat, nu contează, l-am luat din a doua. Sunt super fericită. Merg să-mi fac poza pentru carnet.”, a spus Iuliana Beregoi pe Instagram.

Iuliana Beregoi a dat o petrecere fastuoasă de ziua sa! S-a aflat cine este  tânărul care vrea să îi fure inima tinerei interprete | Unica.md

Cine a ajutat-o pe Iuliana Beregoi să își cumpere mașina

Deși toată lumea se aștepta să fie un cadou de la părinți, Iuliana Beregoi a declarat că este un cadou pe care și l-a făcut singură de majorat și pentru care a muncit mulți ani. Aceasta este foarte mândră de reușita ei.

„Sunt foarte fericită că am reușit să-mi cumpăr propria mașină. Este exact ce mi-am dorit, mi-am cumpărat-o singură, a fost cadoul meu pentru mine, am muncit mult pentru ea.”, a declarat Iuliana pentru Click!

Sursa - click.ro



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.0715446472168