Decembrie 26, 2019
Interpreta Karizma a sărbătorit Crăciunul departe de casă dar "cu gandul la cei din casa sufletului"

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Blondina din estrada autohtonă, Karizma, este plecată de ceva vreme în străinătate. Interpreta și-a luat bagajele și a plecat în state, acolo unde îi are aproape pe cei dragi, dar și pe câțiva prieteni apropiați.

În acest an, Karizma a întâmpinat Nașterea Domnului peste Ocean. O experiență unică și de neuitat, însă dorul de casă este veșnic viu, iar artista a simțit acest fior în suflet de sărbători. 

Pe contul său de Instagram, Karizma a încărcat o poză alături de membrii familiei sale, și a scris un mesaj emoționant în dreptul acestei postări. 

 Craciun fericit departe de casa dar cu gandul la cei din casa sufletului! 

 

 

Amintim că, interpreta Karizma, pe numele său real Olga Fesenco, anterior cunoscută și ca Alexa, este o cântăreață de muzică pop din Republica Moldova. Interpreta s-a născut pe 3 ianuarie 1988. În anul 2015, artista a adus pe lume o fetiță pe care a numit-o Daria. 

 

 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.74715971946716