Aprilie 25, 2017
Fetele glamouroase au un nou trend – micșorarea buzelor
Astăzi este aproape imposibil să răsfoiești rețeaua de socializare Instagram fără să găsești fotografiile bloggerilor sau ale celebrităților care își măresc buzele. Conform datelor prezentate de Asociația Chirurgilor Plastici Americani cererile la corectarea buzelor în perioada 2000-2016 s-au mărit cu 50 de procente.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Cu toate acestea, în ultimul timp pe rețelele de socializare au apărut noi tendințe pe planul schimbării mărimii buzelor. Una din ele este micșorarea acestora. Procedurele sunt mai populare în țările asiatice. Aceasta include „îndepărtarea minuțioasă a pielii de pe buze” și folosirea cusăturilor pentru crearea unei noi linii a buzei. Rezultatul – un contur mai mic și mai subțire al buzelor.

Chiar dacă micșorarea buzelor se realizează ca o procedură de ambulatoriu aceasta se consideră ca fiind operație. Pacienților li se face o anestezie locală în timpul procedurii cu durata de 15-30 de minute la o buză, în funcție de cantitatea pielii înlăturate, iar cusăturile rămân timp de o săptămână după care acestea se dizolvă sau se înlătură manual. Pacienților li se recomandă să consume mâncare lichidă până când nu va trece inflamația, ce poate dura de la câteva zile până la o săptămână.

Pe Instagram deja sunt peste 5000 de poze cu hashtag-ul #lipreduction (micșorarea buzelor). Totuși, cel puțin în SUA, cea mai întrebată procedură rămâne a fi cea de mărire a buzelor, iar aceasta, probabil, nu se va schimba în viitorul apropiat. În continuare puteți vedea poze cum arată procedura. ATENȚIE!- unele poze vă pot afecta emoțional!

 

 

 

 

 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 2.014396905899