Ce-ți amintești din perioada copilărie? Ce jocuri adorai și ce filme priveai?

Probabil, era cea mai intensă perioadă din viața mea, dacă stau să mă gândesc. Perioada formării mele ca personalitate, personalitatea pe care o reprezint astăzi, cu toate plusurile și minusurile ei.

Cel mai lucid îmi amintesc verile petrecute la țară; împrietenirea mea cu marea (avem o relație aparte cu ea (Râde.); liceul de arte, de mână cu prima mea dragoste; și, desigur, timpul senzațional petrecut alături de puținii, dar bunii mei prieteni din copilărie, cu unii dintre care, mai țin și astăzi legătura, devenind mai mult decât prieteni.

Mă jucam, ca și orice copil din anii ‘90, în jocuri caracteristice acelei perioade. Totuși, obișnuiam să petrec mai mult timp de unul singur, mă izolam în propria mea cameră, unde încercam să interpretez scene preferate din filme (pe-atunci îmi plăcea genul “action”). Adoram să fiu în lumea mea, cu propriile mele reguli.

Îmi plăcea să privesc filme, dar un film anume îmi cucerise inima. Până și în prezent, acest film ocupă un loc aparte în sufletul meu. Era un post TV, unde, într-un chenar mic pe ecran, uneori erau difuzate chiar și filme. Anume acolo, prima dată am văzut - „Stăpânul inelelor : Cele două turnuri ” și, chiar dacă era un ecran micuț cât palma, am fost surprins de imensitatea și forța acestui film. Nu știam cum se numea, nu știam cum să-l găsesc… Nu-mi rămânea decât să ghicesc cum se numește sau să aștept următoarea “întâlnire” cu acel film.

Unde ți-ai făcut studiile?

Clasele primare, ca și majoritatea copiilor de la Poșta Veche , le-am făcut în școala Nr.10. În acea perioadă, “pictorul din mine” a dat primele semne de viață și, mama m-a dat la Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru”, la îndemnul unei bune prietene. Pentru acest fapt, am să-i fiu recunoscător mamei pentru toată viața. Acolo, am avut norocul și onoarea să fiu elevul marelui pictor și marelui om – Stanislav Babiuc, căruia mă închin, și-i ofer toată admirația și respectul.

Mai apoi, a urmat Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP), unde am studiat la facultatea de Actorie.

Ai avut vreo revelație când te-ai decis să devii actor?

A trecut atâta timp, de când am decis să devin actor încât, nu mai țin minte dacă era neapărat o revelație. (Râde.) Țin minte că mă îndrăgostisem de film și-mi doream să mă filmez; am lăsat chiar și pictura de dragul filmului. Dar, până și astăzi simt că adevărata mea vocație nu e actoria – e ceva între pictură și actorie.

Primul tău spectacol?

Primul spectacol în care am jucat a fost „ Caruselul Erotic ”, în regia lui George Tavadze, la Teatrul Național “Eugen Ionesco”. „Caruselul Erotic ”– primul spectacol de noapte de la Chișinău, cu muzică Live (un band în frunte cu Geta Burlacu ), biletele erau foarte scumpe, iar spectatorii priveau spectacolul așezați la măsuțe cu șampanie, căpșuni, creveți regali… ceva neobișnuit! Aveam un rol mic în acest spectacol, însă pentru mine această primă experiență a fost fenomenală, plus la toate, eram anul doi la Academie și toate acestea îmi păreau fantastice.

Cu cine ai fi vrut să joci pe o scenă?

Simplu - cu Leonardo DiCaprio. P.S. : Sper că Dumnealui citește Aquarelle! (Râde.)

Există un anumit rol pe care-ai fi vrut la nebunie să-l interpretezi?

La moment, aș interpreta rolul lui Hugh Glass din filmul „ The Revenant ”. Am așa o necesitate personala să trec prin toate acele evenimente și stări – un fel de duș rece care m-ar zdruncina un pic și m-ar readuce la viață.

Ce rol pe care l-ai interpretat rezonează cel mai bine cu personalitatea ta?

Deocamdată - niciunul.

Ce-ți place să faci atunci când se închide cortina? Cum obișnuiești să te relaxezi?

Când se închide cortina - o plimbare plăcută prin Chișinăul de noapte, cu muzicuță bună în urechi – își face efectul.

Ce ai fi vrut să devii dacă nu ai fi fost actor?

Să zicem așa… dacă nu aș fi avut treabă cu arta, aș fi devenit pilot, cosmonaut, steward – oricine are treabă cu zborul.

Unde te vezi în viitorul apropiat? Ce culmi speri să mai atingi?

Visul meu rămâne neschimbat – filmul. Vreau să mă filmez, să fac film și anume spre aceste culmi îmi îndrept cursorul.

Text: Victoria Kirilov