Octombrie 14, 2020
Chișinău, orașul artiștilor și pista lor de lansare
”Până la vârsta de 10 ani am locuit în capital țării noastre. În Sculeanca am mers la grădiniță, apoi la prima școală. Acolo am savurat aroma prăjiturilor din Cafeneaua Albinuța. Locuiam la Buiucani, cu chirie, cu părinții. Acolo mi-am trăit copilăria. La Botanica am mers pentru prima dată la sport și când trec pe acolo îmi amintesc mereude asta. Am făcut karate și kung fu. În sectorul Râșcani știam de cel mai bun liceu de muzică, Liceul ”Ciprian  Porumbescu”, la care visam să învăț, dar nu am reușit, pentru că am început să studies muzica abia din clasa a cincea, iar acolo trebuia să merg din clasa întâi. În sectorul Ciocana am avut și am prieteni”, ne-a mărturisit Adrian Ursu.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Interpretul a recunoscut că pentru el Poșta Veche e o zonă legată de dragostea vieții lui. ”Acolo, de hramul orașului, am mers în vizită la Irinuca. Ea locuia acolo cu părinții. Atunci a mers în vizită și am făcut cunoștință cu părinții ei și de atunci am început o relație serioasă”, ne-a precizat Adrian. De asemenea, Centrul Chișinăului îi trezește foarte multe amintiri importante. ”De multe ori, pe 31 august, publicul adunat la concerte mi-a cântat ”Mulți ani trăiască” de ziua mea”, a mai spus interpretul.

”Știu că toți avem păreri diferite de orașul nostru și cred că toți avem o dorință comună. Fiecare dintre noi ar trebui să facă ceva pentru oraș, cel puțin, cei care au aici case, afaceri, și să nu-l facem atât de pestriț. Să nu așteptăm să-l facă frumos doar Primăria”, a încheiat Adrian Ursu.

CORNELIA ȘTEFĂNEȚ: Chișinău, orașul meu de suflet

Chișinău este orașul natal al interpretei Cornelia Ștefăneț. Pentru ea, capitala țării înseamnă ACASĂ. E locul unde a crescut, s-a dezvoltat pe plan profesional și unde îi este familia.

” Chișinău este orașul meu de suflet. Aici am copilărit, aici mi-am format personalitatea, aici am avut primele succese musicale. Îl iubesc, îmi doresc să prospere și să devină un oraș frumos, curat, cu drumuri bune și cu oameni mai buni la suflet. La mulți ani, Chișinău!”

DARA: Chișinău, să ne fii motiv de mândrie

”La Mulți Ani Chișinău. Să te văd tot mai frumos și iubit de oamenii care se plimbă, trăiesc pe străzile tale. Să rămâi la fel de verde primăvara și vara, iar iarna să fii mult mai îngrijit de cei care au această obligație. Să ne fii motiv de mândrie și loc în care ne dorim să revenim din orice colț al lumii”, a urat interpreta Dara. 

GLORIA GORCEAG, tentată să părăsească Chișinăul

”Chișinău, noi încă ne iubim. Între noi e o dragoste sinceră, încă de la începuturi, încă de când era copil și mi se părea că ești atât de mare. Nu am putut să te părăsesc și să te uit, chiar dacă am încercat. Chișinău, ești în inima mea, ești în gândul meu, ești casa mea. La mulți ani!”

TATIANA HEGHEA: Frumosul meu Chișinău, La Mulți Ani!

”Nu prea obișnuiesc să mă declar în dragoste, dar de ziua ta o voi face. Te iubesc pentru aleele tale verzi, pentru confortul pe care îl simt când sunt acasă, pentru faptul că îți cunosc fiecare colțișor și oricum zilnic descopăr ceva interesant. Te iubesc pentru modesia ta, eleganța ta și rezidența ta! La mulții ani pentru reședința oficială a copiilor mei!”. Este declarația interpretei Tatiana Heghea de ziua Chișinăului.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.0313522815704