Ianuarie 25, 2021
Bill Gates, vaccinat împotriva Covid-19. A investit 350 de mil. de dolari pentru un ser
Și bogații stau în rând la vaccin. Miliardarul Bill Gates, cel care a fost vizat de un val numeros de critici privind teoriil conspiraționale despre serul anti-COVID s-a imunizat. Fondatorul Microsoft a anunțat despre aceasta pe contul său de Twitter.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

„Unul dintre beneficiile de a avea 65 de ani este că sunt eligibil pentru vaccinul COVID-19. Am primit prima doză săptămâna aceasta și mă simt minunat”, a scris Bill Gates pe contul său de Twitter, alături de fotografia cu pricina, scre click.ro. 

În plus, miliararul le-a mulțumit oamenilor de știință, participanților la studii, autorităților din domeniul reglementării, dar și lucrătorilor din sănătate care „ne-au adus în acest punct”.

Gates a investit doar pentru dezvoltarea unui vaccin anti-Covid peste 350 de milioane de dolari. În ultimul an, el a fost unul dintre cei mai vocali susţinători al importanţei realizării unui vaccin, fapt care i-a adus şi critici din partea adepţilor teoriei conspiraţiei.

Pe parcursul ultimilor 20 de ani, fundaţia sa a investit aproximativ 4 miliarde de dolari în dezvoltarea mai multor vaccinuri.

Bill Gates declara la finalul lui 2020, într-un interviu acordat pentru CNN, că nu exclude varianta ca următoarele patru, poate chiar șase luni, să fie cele mai grele de la debutul pandemiei de coronavirus. Fondatorul Microsoft s-a arătat impresionat de avansul medicinei în lupta cu Covid-19, susținând că "acele vaccinuri cel mai probabil vor pune capăt acestei pandemii, însă nu mai devreme de 2022".



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.67728805541992