Septembrie 15, 2022
Bijuteriile de care regina Elisabeta a II-a nu se desparte nici după moarte. Au o valoare emoțională
Cu cât ziua înmormântării reginei Elisabeta a II-a se apropie, cu atât mai multe sunt și detaliile care apar pe marginea acestui subiect. După ce s-a aflat că aceasta își va dormi somnul de veci într-un sicriu făcut acum mai bine de 30 de ani, confecționat din stejar englezesc și plumb, s-a aflat și cu ce bijuterii va fi înmormântată suverana care a stat 70 de ani pe tronul Marii Britanii.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Nici după moarte, regina nu renunță la verigheta simplă, realizată din aur galez, pe care a pus-o pe mână la nunta cu prințul Philip din 1947. Conform expertei regale Lisa Levinson, doar o pereche de cercei cu perle ar putea fi celălalt accesoriu cu care va fi înmormântată Elisabeta a II-a. Cel mai probabil, inelul ei de logodnă va ajunge la fiica ei, prințesa Anne, scrie metro.co.uk.

regina elisabeta a II-a

"Majestatea Sa era o femeie incredibil de modestă  așa că este puțin probabil să fie înmormântată cu altceva decât verigheta ei simplă din aur galez și o pereche de cercei cu perle", a spus Levinson. 

Regina Elisabeta a II-a avea o colecție impresionantă de bijuterii

"Tânărul prinț Philip a fost implicat în realizarea inelului de logodnă al reginei Elisabeta, care este făcut din platină și are 11 diamante naturale: unul de trei carate în centru și cinci mai mici pe fiecare latură", a mai spus Levi despre inelul cu mare însemnătate sufletească. Acesta ar putea ajunge la prințesa Anne, unica fiică a Elisabetei a II-a.

În viața de zi cu zi, cea mai longevivă suverană a Mării Britanii nu apărea cu multe bijuterii, cel mai adesea având doar verigheta, inelul de logodnă și o pereche de cercei mici. La ieșirile în public, nu-i lipseau nici broșa și nici șiragul cu trei rânduri de perle, iar la banchetele pe care le ținea la Palatul Buckingham, apăreau în scenă cele mai scumpe bijuterii ale Coroanei.

regina elisabeta a II-a

Colecția privată de bijuterii a reginei Elisabeta a II-a conține aproximativ 300 de piese, dintre care 98 de broșe, 46 de lănțișoare și 34 de perechi de cercei. Bijuteriile oficiale ale Coroanei sunt ținute la Turnul Londrei și au fost strânse încă din secolul al XVII-lea. În ea se regăsesc mai mult de 23.000 de diamante, safire și rubine.

Înmormântarea reginei Elisabeta a II-a va avea loc în 19 septembrie. Slujba se va ține la Westminster Abbey.

Sursa - peroz.ro



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.8946526050568