Audrey Hepburn, fiica unei baronese care n-o iubea. În copilărie a mâncat bulbi de lalea 
Decenii întregi, a fost adorată pentru frumuseţea şi stilul etalat. Totuşi viaţa ei n-a fost numai strălucire şi împliniri. Un film documentar scoate la iveală o latură a remarcabilei actriţe despre care prea puţină lume ştie.
Regizat de Helena Coan, documentarul conţine imagini de arhivă, nemaivăzute până acum, şi interviuri realizate cu membrii familiei şi cu prietenii. Vorbind pe Zoom, din casa lui din Italia, cel mai mare fiu al lui Audrey, Sean Hepburn Ferrer, face nişte dezăluiri interesante: „Nimeni nu-i dădea ordine mamei. La Hollywood, trebuie să te lupţi pentru orice bucăţică de expunere sau rol şi ea a făcut asta. În acelaşi timp, a jucat rolul unei ingenue. Pentru că avea şi această caracteristică.”
Părinţii nazişti ai actriţei
Hepburn s-a născut în Belgia, în 1929, fiind fiica baronesei Ella van Heemstra, o aristocrată olandeză, şi a lui Joseph Ruston, un englez care nu era aproape deloc implicat în viaţa familiei. De fapt, a plecat de tot în 1935, când s-a întors în Anglia, un moment pe care actriţa l-a descris ca fiind “cea mai mare lovitură primită vreodată în viaţa mea. Faptul că tata m-a părăsit m-a făcut să fiu nesigură pe mine toată viaţa.” Ruston a reuşit doar să vină o singură dată în vizită, pentru a-şi vedea fiica, când aceasta a fost trimistă la internat, în Kent.
Cei doi părinţi ai lui Audrey erau simpatizanţi nazişti, iar tatăl era prieten cu fascistul Oswald Mosley. Cum s-a simţit oare ea cu privire la preferinţele politice ale părinţilor ei? „Se simţea nu numai ruşinată, ci chiar înfuriată”, a declarat fiul ei. “Mama ura, pur şi simplu, acest lucru”, referindu-se la simpatia acestora pe care o aveau cu privire la Hitler.
Copilărie sub ocupaţia nazistă
Audrey şi-a petrecut Cel de-al Doilea Război Mondial în Olanda, sub ocupaţia nazistă. Unchiul ei s-a numărat printre victimele din acea perioadă, când a fost luat de-acasă şi împuşcat. Cea care avea să devină una dintre cele mai mari actriţe ale tuturor timpurilor ere adesea martora unor secvenţe desprinse parcă din filmele de groază, în care mame şi copii erau urcaţi în vagoane şi duşi acolo unde nimeni nu mai ştia de ei. „Acele imagini au rămas neşterse din memoria ei pentru tot restul vieţii”, susţine Ferrer.
Van Heemstra, adică mama actriţei, renunţase la fascism între timp şi lucra în beneficiul rezistenţei din Olanda. Ca mulţi alţi copii olandezi, Audrey a încercat şi ea să ajute cum putea. Ducea mesaje de colo-colo, ascunde în pantofi. “Pentru a o proteja, nu i se spunea cât de importante erau acele mesaje şi ce conţineau.”
