Octombrie 01, 2021
Atenție, MERCUR RETROGRAT! Cum să treci de această perioadă
Octombrie ne cam dă bătăi de cap. E mercur retrograd, ceea ce înseamnă că vom avea o perioadă cu instabilitate emoțională, iar asta va ține până pe 18 octombrie. Astrologul Corina Lente a făcut o sinteză la tot ce trebuie să știi despre asta.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Astfel, specialistul ne atenționează că în această perioadă nu este indicat să facem achiziții de bunuri scumpe, să luăm decizii importante, să semnăm noi contracte, credite, să încep noi cursuri. De asemenea, este recomandat să fim atenți la relațiile cu cei din jur, întrucât suntem dispuși la impulsivitate, iar cuvintele spuse pot durea și pot fi interpretate diferit decât ne-am dori.

 

Partea pozitivă în Mercur Retrograd

Mercurul retrograd însă aduce doar ghinioane. Există și câteva recomandări bune indicate pentru această perioadă. Astrologul Corina Leonte susține că este timpul perfect să facem ordine generală în lucruri, documente, gânduri, să ne întoarcem la o relație din trecut, să vizităm locuri demult uitate, să termini ceea ce ai început mai demult și să spui NU atunci când simți că este nevoie.

 

Puneți în calendar:

2 și 16 octombrie - zile de Ekadashi;

6 octombrie - Lună nouă;

20 octombrie - Lună plină;

 

Atenție luna descrescătoare 1-5 și 21-30 octombrie.

3, 10, 15 octombrie - zile cele mai favorabile pentru majoritatea activităților.

2, 17, 26, 29 octombrie - zile cele mai nefavorabile pentru începuturi.

 

 

 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.8107852935791