Iulie 13, 2021
Aquarelle 90,7FM: Dua Lipa, dată în judecată. Ce a făcut vedeta!
Celebra interpretă riscă să ajungă în sala de judecată, după ce a încălcat drepturile de autor a unui paparazzi.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Motivul pentru care artista a fost dată în judecată e o fotografie postată pe Instagram încă la începutul anului 2019, în care Dua Lipa apare așteptând îmbarcarea în avion, pe un aeroport din Statele Unite. Drepturile de autor aparțin unui paparazzi, caruia interpreta nu i-a cerut permisiunea de a posta poza.

Mai mult, Dua Lipa este acuzată că ar fi preluat intenționat imaginea pe contul său, deși știa că există o lege prin care vedetele nu au voie să posteze pozele unui paparazzi fără permisiunea acestuia.

Integral Images, compania care deține drepturile de autor asupra fotografiei respective, susține că artista de origine britanică ar fi profitat de pe urma imaginilor în special fiindcă își „monetizează” contul de Instagram în mod constant.

Chiar dacă postarea în cauză a fost ștearsă de mult timp, compania încă îi cere cântăreței să plătească daune în valoare de 150.000 de dolari. Dua Lipa urmează să se prezinte la tribunal și ar putea chiar să primească și un ordin care să o împiedice să mai comită așa infracțiuni pe viitor.

Nu este pentru prima dată când o vedetă încalcă dreptul de autor al unui paparazzi. Anterior, prin aceeași situație au mai trecut Justin Bieber, Ariana Grande, Gigi Hadid, Jennifer Lopez și alte superstaruri.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.62468123435974