Ianuarie 24, 2020
Alina Eremia și-a operat nasul. Vezi primul videoclip în care interpreta apare schimbată

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Interpreta de peste Prut, Alina Eremia, care a devenit celebră după ce s-a filmat în serialul muzical Lala Play, a decis să opteze pentru o schimbare neașteptată de look. Vedeta a apelat la rinoplastie. Cântăreața în vârstă de 26 de ani, și-a modelat nasul. 


„La începutul lui 2020, mi-am făcut intervenția de deviație de sept și sunt foarte fericită că am scăpat de problema asta care îmi dădea multe bătăi de cap și îmi îngreuna cântatul.” - a spus interpreta într-un interviu. 

 

 


Vasăzică, vedeta din România și-a operat nasul nu pentru ca acesta să arate mai estetic, ci pentru că îi îngreuna respirația, fiind chiar o problemă de sănătate. Blondina se simte mult mai bine în prezent. 

 


După ce și-a anunțat fanii că a apelat la rinoplastie, Alina Eremia a reușit deja să prezinte și noul clip video, în care, aceasta apare cu nasul modelat deja. Videoclipul a fost realizat pentru piesa Aripi de vis. Apropo, versurile pentru melodie au fost scrise chiar de interpretă. Regia videoclipului îi aparține regizorului din România Bogdan Paun. Hai să vedem cum arată interpreta în noul videoclip după ce a fost operată la nas. Vezi vreo schimbare?

 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.78136014938354