Iunie 03, 2020
Acidul folic, obligatoriu înainte de sarcină! Iată cele mai bune surse naturale de acid folic
Orice femeie aflată la vârsta fertilă ar trebui să ia suplimente cu acid folic, mai ales în cazul în care îşi doreşte să devină mamă. Specialiştii susţin că această substanţă este deosebit de importantă pentru dezvoltarea normală a bebeluşilor, iar administrarea încă dinainte de a rămâne însărcinată este chiar mai importantă decât în primele luni de sarcină.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Acidul folic este o formă a vitaminei B9, ce are un rol extrem de important în formarea celulelor şi mai ales a celor roşii. Atunci când nu este prezent în cantitate suficientă în dieta zilnică se poate ajunge la anemie şi alte probleme. Pentru femeile însărcinate însă este şi mai important, întrucât previne defectele congenitale la bebeluşi, cum ar fi spina bifida şi alt defect de tub neural, malformaţii faciale precum buza de iepure sau gura de lup.

Pentru sănătatea fătului, acidul folic se administrează de obicei până în luna a 3-a de sarcină, însă specialiștii amintesc despre faptul că o serie de studii recente au demonstrat că efectul benefic pentru prevenţia malformaţiilor necesită administrarea de acid folic doar înainte ca femeia să rămână gravide.

În alimente acidul folic se găsește în principal sub formă legată. Uite cele mai bune surse naturale de acid folic pe care să le incluzi în dieta ta atunci când îți dorești să rămâi însărcinată și nu numai.

                                

Legumele cu frunze verzi - Pentru a asimila acidul folic, consumă legumele cu frunze verzi în stare cât mai naturală.

Semințe și nuci - Cel mai indicat este să consumi semințe de floarea-soarelui, de in, de dovleac și de susan, iar în ceea ce priveste fructele oleaginoase, manâncă în mod constant nuci, fistic și caju.

Citrice - Fructele proaspete, în special citricele, conțin cantități mari de acid folic. Așadar, consumă des portocale, papaia, grepfrut, banane, căpșune și pepene galben.

 

                                                     

Dovlecei - Aceste legume oferă corpului cantități mari de acid folic. De aceea, este indicat să-i consumi pe toată perioada anului.

Avocado - Un alt aliment bogat în acid folic este avocado. Potrivit specialistilor, o singura cană cu felii de avocado furnizează corpului aproximativ 22% din necesarul zilnic de acid folic.

Sparanghel - Sparanghelul este și el o bună sursă naturala de acid folic. O singură porție de sparanghel fiert (aproximativ o cană) oferă organismului 65% din necesarul zilnic de acid folic.

Broccoli - Pentru a crește nivelul de acid folic din corp este recomandat să consumi în mod constant și broccoli, fiindcă abunda în această vitamină esențială pentru sănătatea ta și a fătului.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.5392439365387