Martie 20, 2020
Proiect special: Cele mai frumoase nunți ale anului

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Ce n-ai spune, moldovenii știu să organizeze nunți.

Deja de mai bine de zece ani, revista AQUARELLE povestește despre cele mai frumoase, distractive, stilate și nemaipomenite nunți din Moldova. Și de fiecare dată ne dăm seama, că nunțile în Moldova devin tot mai interesante și mai deosebite. Pentru tinerii însurăței nu există limite atunci când organizează nunțile sale, ei își sărbătoresc nunțile și-n Italia și-n Grecia, sau aflându-se în străinătate, organizează nunțile din depărtare, pentru a le sărbători la Chișinău. 

Tradițiile din nou sunt în tendințe, iar atunci când nunta estee internațională, se iau în vedere tradițiile ambelor părți.

Ceea ce rămâne neschimbat este mirele și mireasa, care cred în viitorul minunat pe care-l vor trăi împreună. Dă Doamne, așa și să fie.

Înainte de a lansa acest proiect, am realizat un concurs pe site-ul www.aquarelle.md, unde prin intermediul votingului s-a decis cine va participa la acest concurs. 

Fiinaliștii concursului au avut posibilitatea să ne povestească propria istorie a dragostei lor pe paginile revistei AQUARELLE. 

Conform tradiției, am apelat la părerea specialiștilor din acest domeniu, care deja de ani de zile activează în această industrie. 

Datorită acestora, am reușit să facem un top minunat, unde au fost incluse cele mai frumoase nunți ale anului. 

 

Experți din industria mariajului

Anna Danilcenco
Prezentatoare TV, prezentatoare de evenimente

 

MC Mike
Prezentator

 

 

Tatiana Heghea
Cântăreață
prezentatoare de evenimente

 

Mircea Marco
Fondatorul agenției de mariaj, prezentator

 

Partenerul proiectului «Cele mai frumoase nunți ale anului» – rețeaua de magazine de electrocasnice MAXIMUM – mereu vine cu noi propuneri. Maximum știe de ce au nevoie tinerii însurăței și au ales cadouri pe măsură pentru ei. Cu alte cuvinte, având o gamă largă de produse de electrocasnice, cu siguranță veți găsi ceea de ce aveți nevoie, fie că este vorba despre nunți, cumetrii, evenimente, aniversări, jubileuri, ș.a.

 

Igor și Dorina Bevz 

Igor și Dorina și-au făcut cunoștință întâmplător. Șapte ani în urmă, aceștia s-au intersectat întâmplător la o parcare. Așa a început povestea lor de dragoste. 

 

Josh și Corina Anchin

Chiar dacă cei doi s-au cunoscut de Ziua Îndrăgostiților, întâlnirea lor nu a avut un caracter romantic, ci mai degrabă unul oficial. Josh și Corina lucrau împreună la o companie, în departamente diferite dar și în țări diferite. N-a trecut prea mult timp, până când cei doi au înțeles că sunt făcuți unul pentru altul. 

 

Alexandr Pisov și Alexandra Jeleapova

Și-au făcut cunoștință prin intermediul rețelelor de socializare. Dacă Alexandr nu i-ar fi scris Alexandrei că în trecut au stat într-o bancă la școală, cel mai probabil că ea nu i-ar fi răspuns la mesaj, căci ea nu obișnuia să vorbească în spațiul online. 

După ce au finisat studiile, ambii au plecat în Sofia. Acolo s-au intersectat după o vreme. 

 

 

Edgar Talavera Munioz și Diana Cijova-Bondarenco 

Ei și-au făcut cunoștință datorită prietenilor comuni, cu care au fost împreună la un concert. Când s-au văzut, aveau senzația că se cunosc de-o viață.  

 

Ion și Felicia Negruță

Și-au făcut cunoștință pe rețelele de socializare. În primăvara anului 2017, Ion a cerut-o pe Felicia în căsătorie, aflându-se în Germania. 

 

Artiom Palamarciuc și Irina Niculcea

Artiom a închiriat o sală VIP în restaurant, unde a pus zeci de poze din arhiva lor comună, totul era presărat cu petale de trandafir. Pe masă Irina a văzut cutiuța de la inelul de logodnă, în care ea nu găsise inelul, ci doar o foiță, pe care era scrisă întrebarea mult așteptată.

 

Vasile și Marcela Hîncu

Vasie și Marcela s-au cunoscut din anii de școală. Primul dans l-au dansat încă în clasa a șasea. Pe-atunci nici nu-și puteau imagina că vor fi vreodată împreună. Peste opt ani, soarta a făcut așa ca cei doi să se interseteze din nou. 

 

 

Vasile și Ionela Botnari

Ei s-au cunoscut în anii de școală, dar au început să se întâlnească după finisarea studiilor. Era ziua de 1 august când ei din întâmplare s-au intersectat. Vasile a chemat-o la o cafea, după care ei s-au plimbat mult și vorbeau la nesfârșit. 

 

Vlad Filiucov și Lilia Mitanii 

Cei doi s-au cunoscut la teatru, când Vlad venise la castingul pentru concursul Art Studio Repede.

Lilia era atât de pozitivă, plină de emoții, lui i-a plăcut să-și petreacă timpul în compania fetei, iar ea s-a îndrăgostit de părul lui crețos.  Așa a început povestea lor de dragoste.

 

Ion și Diana Cașcaval 

Diana era plecată la bunici, când verișorul ei i-a făcut cunoștință cu Ion. Ion a sunat-o pe Diana, a chemat-o în curte, unde cei doi au stat până dimineața. Acestea s-au întâmplat în august 2008, pe-atunci ambii treceau în clasa a zecea. 

Peste zece ani, Ion a cerut-o în căsătorie pe Diana. Cei doi se aflau la Veneția. 

 

 

Citiți articolul în întegime în numărul din revista AQUARELLE din martie 2020



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.70523428916931