Martie 03, 2020
Vera Mariancic: Despre teatru și dragostea nemuritoare
Întâmpinăm această primăvară așa cum se cuvine, învăluiți de frumusețe, căci cea care ne bucură ochiul de pe coperta revistei AQUARELLE, este un adevărat etalon al rafinamentului și senzualității. Vera Mariancic - una dintre cele mai cunoscute, apreciate și îndrăgite actrițe de la noi din țară. 

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

  • În 1994 a finisat studiile la Universitatea Rusă de Arte Teatrale (GITIS) 
  • Din anul 1992 până în 1996 a activat în calitate de actriță la Teatrul "Ermitaj". 
  • Din anul 1996 activează în calitate de actriță la Teatrul Național Dramatic rus ”Anton Cehov"
  • În anul 2006 a obținut titlul Maestru în artă.

 

 

Ați început cariera în anii '90, o perioadă destul de dificilă pentru lumea artistică de la noi. Cum a fost această perioadă pentru dvs.? Nu v-ați gândit să părăsiți această sferă? 

Întreaga mea copilărie, mi-am petrecut-o la teatru. Tatăl meu, la fel ca și mine, a activat în acest domeniu, eu cunoșteam subtilitățile acestei sfere, și știam că-n lumea teatrală nu-i totul atât de simplu și frumos. 

Am fost primită la cursurile lui Tabacov, am studiat câțiva ani la rând, apoi am activat la Teatrul "Ermitaj" și am finisat cursurile deja la Letvinov. Au fost timpuri minunate. La Chișinău, la Teatrul "Cehov" lucrez din anul 1996. Sunt mulțumită destinului că în anii '90, deși extrem de dificili, am reușit să mă filmez în filmul "Ricoșet" și în primul serial moldovenesc "Jolie Alone", avându-l ca partener de scenă pe minunatul Andrei Porubin. La începutul anilor 2000, am participat la filmările unui film interesant - «Bucuresti Express» –proiect social al unei echipe americane.  În Occident, această lucrare a câștigat multe premii la diverse festivaluri de film. Desigur, au fost și momente dificile, însă acelea pozitive au prevalat.

Am avut mereu dorința de a mă autoperfecționa în domeniul actoriei. Cred că teatrul este o menire. Unii oameni sunt strânși legați de propria profesie, fără de care nu-și pot imagina existența. La fel ca și mine.

 

 

În zilele noastre, teatrul devine din ce în ce mai popular. Generația nouă este interesată de teatru, simțiți acest lucru? 

Îmi pare că oamenii deja știu de ce au nevoie și spre ce merg. Anii '90 au fost extrem de dificili, oamenii s-au pierdut în timp și în spațiu, și tot ce le rămânea era să se adapteze circumstanțelor neașteptate. Acum oamenii nu mai sunt la fel de indeciși, simt nevoia de a gusta din lumea teatrală, le este dor de cuvânt, de muzica bună, de poezie. 

La noi la teatru vin poeți care sunt capabili prin poezia pe care o recită să adune săli întregi. Mă bucur că revenim la origini, au mai fost timpuri când poeții erau în stare să bucure sufletul prin poezia lor, sperăm că ne apropiem și acum de acest fenomen. Acest lucru ne dă de înțeles că societatea noastră devine mai cultivată, este dornică de a cunoaște frumosul. 

 

De ce spectatorul nu pierde interesul de a urmări spectacolele teatrale?

Pentu că, în comparație cu filmul, la teatru există un schimb continuu de energii. Este un element definitoriu pentru un artist, căci atunci când acesta nu reușește să domine publicul și atenția spectatorului, ceva nu merge. 

 

 

De ce are nevoie un artist pentru a se simți împlinit?

Îmi dau seama că nu există ideal. Mereu avem ce învăța. Mă strădui să fiu mereu pe val, să mă las inspirată de oamenii din jur. Cu cât mai multe succese obțin, cu atât e mai interesant, căci ridicându-mă la un alt nivel profesionist, devine și mai intrigant să concurez cu mine însumi. 

De fapt, în lumea teatrului de fiecare dată totul începe de la zero, orice spectacol. Noi am fost învățați să ne orientăm la ceea ce zice regizorul, nu la părerea publicului, trebuie un ochi dur să ne zică ceea ce se întâmplă cu adevărat. Regizorul are în căpșorul lui un personaj anumit, spre care îl conduce pe actor. Lucrul dintre regizor și actor este esențial. Căci spectatorii uneori simulează, și nu poți ști cu adevărat dacă ai făcut un lucru bun sau nu. Iar regizorul este cel care îți deschide ochii la realitate. 

Să fii blondă - este natural. 

Autorii care mi-au format gustul literar și m-au inspirat de-a lungul vieții, – А. Cehov și F. Dostoevski. 

Cel mai bun "instrument" care ajută să-ți controlezi emoțiile sunt exercițiile de respirație. E de necrezut însă, eu până-n ziua de astăzi am emoții de fiecare dată când urc pe scenă.  

Arma principală a unei femei este farmecul ei.

Singurul lucru cu care nu mă pot descurca – îmi fac griji pentru oamenii mei dragi. Mă strădui să mă distrag, însă mereu îmi fac griji pentru ei. 

 

Citiți continuarea articolului în numărul din luna martie 2020 din revista AQUARELLE 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.77331304550171