Octombrie 03, 2018
Coach-trainer la nivel internațional: Angela Pojoga
Acum și în Moldova!

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Când ați decis să faceți schimbări în viața dumneavoastră?
 

Analizându-mi viața (cine sunt eu, ce abilități și talente posed, ce succese am obținut în Moldova și în Italia), am decis că în viață merită să-ți realizezi nu doar dorințele legate de viața personală ci și pe cele legate de viața profesionale. Mărturisesc, că mereu m-am simțit o persoană fericită și-mi dădeam seama că cele mai importante în viața mea sunt fiicele mele. Vreau să fiu un exemplu pentru ele. De dragul lor, am decis să mă autoperfecționez. Având în vedere că psihologia, filosofia, afacerile, mi-au fost întotdeauna interesante, am ales coaching-ul.

 

Ați studiat într-o școală serioasă de coaching. Spuneți-ne cum a fost?

Doi ani în urmă, eu am decis să studiez coaching-ul la nivel superior la MICAP (Master Internazionale in Coaching ad Alte Prestazioni). Pentru că o mare parte din management și administrare este împrumutat de la sport, în primul an de studiu unul dintre obiectivele mele a fost să iau parte la Maratonul de la New York. În perioada instruirii, mă antrenam de 3-4 ori pe săptămână. Maratonul trebuia de alergat timp de 5 ore, eu am făcut-o timp de 4 ore și 50 de minute. Acest lucru este surprinzător, având în vedere că cu o lună înainte de maraton am avut o problemă cu piciorul și mi s-a interzis să alerg. Deci, din experiența mea, sunt convinsă că imposibilul există doar în conștiința noastră, dar de fapt, totul este posibil, trebuie doar să crezi în tine și în propriile forțe.


O altă provocare pentru mine a fost o săptămână petrecută în pădure, unde fiecărui participant al acestei programe, timp de o zi  li se dădeau zece nuci, un măr, o țelină și doi morcovi. A trebuit să construiesc independent o colibă și un pat din ramuri, unde mi-am petrecut noaptea. De la 17:00 până la 6:00 nu aveam voie să vorbesc. Aceste, și alte sarcini au făcut posibilă testarea nu numai a rezistenței fizice, ci și a rezistenței psihologice a fiecărui participant în parte. Desigur, în timpul antrenamentului a fost necesar fiecare din noi să treacă o serie de examene scrise și, sunt mândră că am făcut totul corect.

 

Ați editat o carte. Cui îi este dedicată ea? 


Când eram anul doi, am scris cartea FAMILY COACHING. Il successo arriva dal cuore, în care am adunat sfaturi pe tema - cum să devii lider și cum să menții poziții de conducere în domeniul personal și profesional.

Am decis să mă bazez pe familia mea, dat fiind faptul că familia stă la baza formării noastre, rădăcinile individualității fiecăruia din noi. În carte, am încercat să explic citotorului cum să-și construiască viitorul, cum să stabilească și să atingă obiectivele, cum să fie un exemplu pentru alții, în special pentru propriii lor copiii.
 

Ce semnifică coaching-ul ?
 

Coaching – este o metodă de training și consulting, în procesul căruia, coaching-ul ajută la atingerea unui anumit scop în viața profesională și în cea personală. Spre deosebire de mentorat, coaching-ul se concentrează pe atingerea unor scopuri bine definite, în loc de dezvoltare generală. Relația noastră cu clientul este, mai degrabă, partenerială. Pe parcursul colaborării cu un client, antrenorul înțelege cum să-l ajute să-și atingă scopul, ce măsuri trebuie luate pentru a-l realiza. Coaching-ul este cel mai modern și mai eficient mod de dezvoltare personală și profesională. Fiecare client sau fiecare grupă (Team Coaching – subiect foarte popular, mai ales în companiile în care spiritul de echipă este important) capabil să-și schimbe radical viața și să reușească, deoarece coaching-ul folosește o varietate de strategii care contribuie la dezvoltarea cu succes a vieții de afaceri și a vieții personale.

 

Planificați să practicați cauching-ul în Moldova?

Cu siguranță, acesta este scopul meu, și am început deja să lucrez pentru realizarea lui. Deja practic coaching-ul în Italia, dar pentru că sunt originară din Moldova, și sunt la curent cu mentalitatea și problemele cu care se ciocnesc oamenii de-aici, și-n special femeile, eu știu cum să le ajut, și vreau să fac acest lucru. Le voi ajuta să-și atingă potențialul și să-și consolideze poziția de lider. 

Încă o dată, vreau să vă atrag atenția că noi înșine putem să ne schimbăm radical viața, să ajungem la armonie, fericire și să fim un exemplu pentru alții. Știu cum să o fac, și vă voi ajuta!

 

(+393) 208 334 473
(+393) 208 334 473

Pojogaangela@yahoo.com

 

Citiți continuarea articolului în noul număr al revistei AQUARELLE din luna octombrie 2018.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.72122621536255