Februarie 19, 2024
Regina muzicii populare, Irina Loghin, își sărbătorește cea de-a 85-a aniversare

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Cunoscuta interpretă de muzică populară din România, Irina Loghin, supranumită regina muzicii populare, a împlinit astăzi 85 de ani, informează MOLDPRES.

S-a născut la 19 februarie 1939, la Gura Vitioarei, județul Prahova. A fost, pe rând, solistă a ansamblurilor „Ciocârlia”, „Barbu Lăutaru” și „Ciprian Porumbescu”. Cu o bogată activitate concertistică și cu un număr mare de evidențieri discografice, Irina Loghin a cântat o lungă perioadă de timp și în străinătate.

În 2000-2004 a fost deputat în Parlamentul României, iar în legislatura 2004-2008 - senator român, ales în județul Giurgiu, calitate în care a încercat să ajute artiștii români și bătrânii.

img24001176

Are la activ un număr impresionant de spectacole și de albume. Un record personal îl reprezintă o casetă imprimată în 800 mii de exemplare, care s-a epuizat în două zile.

A interpretat piesele: „De la mine la Ploiești”, De-ai ști, mamă, traiul meu”, „Fetelor, mă ascultați”, „Viața mea este un cântec”, „Dorul de părinți” ș.a. A colaborat cu artiști de muzică populară, precum Daniela Condurache, Benone Sinulescu, Carmen Șerban, etc. A susținut o serie de concerte cu Fuego, intitulate „Mama și fiul”. S-a lansat în filmografie: „Rătăcire” și „Amurgul fântânarilor”.

La 19 decembrie 1967, artistei Irina Loghin i s-a acordat Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a IV-a, „pentru merite deosebite și îndelungată activitate artistică”, iar la 29 noiembrie 2002  - Crucea Națională „Serviciul Credincios”, clasa a III-a, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală” și la 7 februarie 2004 - Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, Categoria D - „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

În mai 2014, Irina Loghin a fost decorată cu „Ordinul de Onoare” de către președintele de atunci al Republicii Moldova, Nicolae Timofti.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.0094013214111