Prima zi de școală în Dubai pentru fiul lui Tany Vander. Adam a ajuns la ore cu un Bentley Prima zi de școală a venit cu emoții mari în familia lui Tany Vander. Stabilită de câteva luni în Emiratele Arabe Unite, afacerista și-a condus fiul cel mare, Adam, în clasa întâi. Băiatul a început studiile la o școală din Dubai, iar mama sa a recunoscut că momentul a copleșit-o.
Pentru această zi importantă, Tany Vander și-a însoțit fiul la școală cu un Bentley, imaginile publicate în mediul online surprinzând unul dintre cele mai emoționante momente pentru familie de la mutarea în Dubai.
Vedeta și-a împărtășit trăirile cu urmăritorii săi și a mărturisit că îi este greu să realizeze cât de repede au trecut anii. Parcă nu demult îl ținea pe Adam în brațe, iar începutul școlii părea un moment foarte îndepărtat.
Tany Vander și-a amintit și de propria copilărie, spunând că a iubit anii de școală și că mergea cu plăcere la ore. Acum își dorește ca fiul ei să trăiască aceeași experiență, să rămână curios, să descopere lucruri care îl pasionează și să lege prietenii frumoase.
"Astăzi Adam al meu merge la școală.
Acum șase ani și jumătate, când țineam în brațe bebelușul ăsta mic, momentul în care va merge la școală mi se părea atât de departe… Și cumva, uite că am ajuns deja aici.
Eu am iubit foarte mult școala și una dintre cele mai mari dorințe ale mele este ca și el să aibă aceeași experiență. Să-i placă să învețe, să fie curios, să-și facă prieteni frumoși și, cel mai important, să meargă la școală cu bucurie.
Băiatul meu mare și mic în același timp.", a scris Tany Vander.


