Septembrie 11, 2018
Prima zi de grădiniță: Fiul Adelei Popescu trăiește emoții de nedescris
Fiul Adelei Popescu și al actorului Radu Vâlcan a început grădinița.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Zi importantă pentru familia Adelei Popescu și a lui Radu Vâlcan. Fiul lor Alexandru, în vârstă de doar doi anișori, a început grădinița. Băiețelul, cât și părinții au avut emoții de nedescris. Chiar dacă este o etapă normală pentru orice copil, totuși, părinții și-au făcut mari griji că Alexandru va petrece mai multe ore pe zi departe de casă. Un factor important în temerile părinților a fost posibilitatea copilului de a se îmbolnăvi mai des. Căci, astfel, ar putea să se îmbolnăvească și Adela, însărcinată fiind.

 

 

Adela împreună cu Radu au căutat mult timp o grădiniță în care să aibă încredere să-și lase copilul mai multe ore pe zi. Până la urmă, au găsit unde să-l ducă pe Alexandru, iar băiețelul deja a reușit să se împrietenească cu copilașii din noul colectiv. 

 

 

Amintim că, în prezent, Adela Popescu este însărcinată cu cel de-al doilea copil. În doar trei luni, familia vedetei se va înmulți. 

 

 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.0419096946716