Octombrie 10, 2019
Lost in Moldova! Află detalii despre primul serial web de la noi

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Trăim într-o țară în care există atâtea locuri frumoase, însă noi nu realizăm acest lucru. Meleagurile noastre sunt speciale în felul lor. Casele cu stuf, drumurile bătătorite, focul din vatră, vinurile îmbătătoare și obiceiurile bătrânești, toate astea fac parte din cultura țării noastre.

În suflet simțim o nevoie continuă să fugim de-acasă, pentru a ajunge acolo unde totul merge mai bine. Dar nu este întotdeauna bine acolo unde noi nu suntem. 

Uite că a venit timpul ca și alții să vină la noi în țară și să descopere lucrurile pe care noi, poate că nici nu le observăm. Frumusețea naturii care ne învăluie și viața de la țară, este un prilej numai bun pentru a realiza o senzațională poveste cinematografică aici la noi, în Moldova. 

 

 

Această idee neobișnuită îi aparține unui voluntar din America, John Lewis, care timp de doi ani a trăit în Moldova. Experiența unică și-a făcut amprentă în sufletul voluntarului, astfel încât, acesta a compus un scenariu pentru un viitor produs cinematografic. Apreciat de producătorii și regizorii autohtoni, proiectul a prins aripi în vara anului trecut.

 

 

 

"Lost in Moldova" povestește istoria unui voluntar din America, pe numele Diego, care vine să activeze în calitate de profesor de engleză într-un sat moldovenesc.

Toaleta în aer liber, dușul cu apă rece, borșul moldovenesc, lumina care se stinge pe timp de ploaie, și multe alte lucruri neașteptate, îl fac pe Diego să treacă printr-un șoc cultural. Protagonistul se ciocnește de realitatea care învăluie satele moldovenești. 

Urmărind acest serial, cu siguranță vei râde cu poftă și te vei bucura de momentele haioase.

 

 

 

 

 Echipa moldovenească de cineaști, care a colaborat cu producătorul și scenaristul american John Lewis, este formată din câțiva tineri de succes din Moldova, impicați în industria filmului autohton. Aceștia sunt: regizorul Călin Laur, producătorii executivi - Lucia Lupu și Vlad Bolgarin și operatorul Nicu Drăgan.

 

 

Întreaga echipă a reușit să filmeze primul episod al serialului, iar pentru continuarea sezonului, au nevoie de ajutor financiar.

Le dorim cineaștilor mult succes și așteptăm cu mare drag să vedem continuarea acestei povești surprinzătoare. La mai mult și la mai mare!

 

 

 

Facebook: Lost in Moldova

Instagram: Lost in Moldova

Text: Victoria Kirilov



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 1.4780657291412