August 18, 2022
Nicoleta Nucă rupe tăcerea! Adevăratul motiv pentru care nu a mai urcat pe scenă cu Ștefan Bănică Jr
Apariția la show-ul de la Antena 1 a fost o rampă de lansare încredibilă pentu ea, reușind să îl impresioneze cu vocea sa până și pe cel mai pretențios jurat al emisiunii. Acum, într-un interviu oferit în exclusivitate redacției Playtech – Impact.ro, Nicoleta Nucă a spus care este adevăratul motiv pentru care nu a mai urcat pe scenă cu Ștefan Bănică Jr.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

„M-am descoperit pe mine”

Au trecut aproape șapte ani de când Nicoleta Nucă a urcat pe scena X Factor. Artista a reușit atunci să îl impresioneze și pe Ștefan Bănică Jr, cel mai pretențios dintre jurați.

După ce s-a încheiat show-ul de la Antena 1, cariera ei a continuat, cântăreața luând decizia de a rămâne în România. De fapt, chiar acum se pregătește pentru lansarea unei piese noi.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi stând în picioare

„Am în pregătire o piesă nouă, iar în curând vom filma și clipul, apoi ne pregătim de lansare. Am concerte prin țară, nu știu exact locațiile. Facem muzică atât cât se poate. La Chișinău am mai avut concerte, dar mai rar, după ce abia s-au scos restricțiile, e mai complicat”, a spus Nicoleta Nucă, pentru playtech.ro.

„Au trecut ceva ani de atunci. A fost o experiență nouă în acel moment. M-am descoperit pe mine, a fost, în primul rând, o rampă de lansare. Locuiam în Italia atunci când am fost contactată și am zis hai să încerc, vorba aia, „încercarea moarte n-are”. Și uite, chiar a fost o încercare foarte bună”, ne-a spus ea.

Nicoleta Nuca rupe tacerea si spune care este adevaratul motiv pentru care nu a mai urcat pe scena cu Stefan Banica Jr. Nimeni nu ar fi banuit asa ceva

Nicoleta Nucă, despre concertele cu Ștefan Bănică Jr

Nicoleta a făcut mărturisiri și despre Ștefan Bănică Jr, cu care nu mai păstrează deloc legătura acum. Ea a fost invitată să cânte la concertele acestuia, dar doar timp de doi ani, fiecare mergând pe propriul drum în ceea ce privește cariera. Întrebată dacă mai ține legătura cu juratul sau cu alți foi colegi din competiție, ea ne-a spus:

„Nu, chiar nu. A și trecut mult de atunci, cred că sunt șapte, opt ani. Sper că toți sunt bine și fiecare ne vedem cu siguranță de cariera noastră. Nu am mai reacționat prea mult cu Ștefan Bănică. Am cântat doar doi ani după X Factor, în concertul lui. Doar cam atât”, a mai spus ea, pentru sursa citată.

Cântăreața visează în continuare să se mute în Bali, însă își dă seama că o variantă mai potrivită ar fi Australia.

„Nu în Italia. Bali rămâne în continuare un vis al meu, dar m-aș muta în Australia. E aproape și de Bali, dar, totodată, oferă și posibilități de viață foarte bune. Așa că, cea mai bună opțiune, la un moment dat, ar fi să mă mut acolo. Nu este deja un plan bătut în cuie, ci unul de viitor. Atunci când voi simți că este momentul potrivit, poate când hotărâm că ne dorim copii și vrem să le oferim un viitor mai bun, o vom face”, a dezvăluit Nicoleta Nucă.

Sursa - impact.ro



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.47960495948792