Karate-ul înseamnă mai mult decât mișcări precise și medalii — este o cale spre autocunoaștere, disciplină și putere interioară. Membrii Clubului DOJO KUN povestesc cum acest sport le-a transformat viața și i-a învățat să lupte, mai întâi, cu ei înșiși.
Mădălina Dorogoi, 12 ani,
practic karate de 2,5 ani
Victoria începe cu mine însămi
Consider că toate rezultatele sunt importante, pentru că mă dedic cu tot sufletul la fiecare competiție. Mă bucur mult de performanțele obținute la concursurile internaționale, iar Clubul de Karate DOJO KUN îmi îndeplinește toate visurile legate de acest sport.
Ceea ce îmi place cel mai mult în karate este faptul că învăț să-mi controlez emoțiile, să fiu punctuală și să găsesc claritate în mișcare, chiar și atunci când totul pare haotic în jurul meu. Este mai mult decât un sport – este o școală de caracter.
Tatăl meu, Ion Dorogoi, care este și Președintele Clubului DOJO KUN, este persoana care m-a inspirat și m-a făcut să iubesc cu adevărat karate-ul. El a fost mereu alături de mine și a crezut în potențialul meu.
Karate m-a învățat că cea mai grea luptă nu este cu adversarul, ci cu mine însămi: să-mi înving frica, să-mi temperez orgoliul și să găsesc liniștea în mijlocul efortului. Acolo unde voința devine armă, iar echilibrul – adevărata victorie.
Daniel Tichim, 11 ani,
practic karate de 3 ani
Karate-ul mi-a transformat curiozitatea în pasiune
Mă mândresc cu rezultate care au venit prin muncă și perseverență: locul I la categoria echipe kata și kumite în cadrul Campionatelor Naționale ale Republicii Moldova, locul II la proba individuală kumite la același campionat și locul I la kumite în cadrul Campionatului de la Râbnița din 2022 – și lista nu se oprește aici.
Am început să frecventez secția de karate din simplă curiozitate, dar, alături de antrenoarea Axenti Andreea, de la Clubul de Karate DOJO KUN, am descoperit cât de mult mă dezvolt nu doar fizic, ci și moral. Astăzi, nu mai lipsesc de la niciun antrenament.
Practic sportul de la vârsta de 7 ani, însă karate-ul m-a format cu adevărat: am devenit mai ambițios, mai rezistent, mai sănătos și, în același timp, mi-am făcut mulți prieteni care împărtășesc aceleași valori.
Astăzi, îmi continui drumul în karate alături de antrenorul meu Ion Dorogoi, Președintele Clubului de Karate DOJO KUN, și știu sigur că aceasta este calea mea.
Lukas Dulgheru, 9 ani,
practic karate de 2 ani
Karate-ul este parte din mine!
Karate face parte din viața mea și mă definește! Prin muncă, disciplină și perseverență, am reușit să obțin succese remarcabile la competițiile la care am participat – 23 de medalii, dintre care 15 de aur, 5 de argint și 3 de bronz.
Sunt profund recunoscător Președintelui Clubului de Karate DOJO KUN, Ion Dorogoi, pentru sprijinul constant și pentru că ne oferă posibilitatea să ne dezvoltăm abilitățile într-un mediu profesionist și motivant. Mi-a plăcut karate încă de la vârsta de 6 ani.
În fiecare weekend, privesc cu entuziasm campionatele celor mai buni luptători și îmi doresc cu toată convingerea să ajung și eu printre ei! Simt că acest sport mi se potrivește perfect – mă reprezintă și mă formează.
Karate-ul mi-a dezvoltat spiritul de luptător, inteligența emoțională, empatia și capacitatea de a gândi rațional chiar și în momentele dificile. M-a învățat să fiu rezistent în fața obstacolelor și să caut echilibrul în orice provocare.
Pentru mine, karate nu este doar o artă a luptei. Este o cale spre autocunoaștere, disciplină și echilibru interior.
Mateo Boicu, 10 ani,
practic karate de 6 ani
Karate-ul a început cu un cadou… și a devenit o parte din mine
Am obținut medalii la toate competițiile la care am participat, pentru că tratez cu seriozitate fiecare competiție și fiecare examen de karate. Pentru mine, ele sunt etape importante în formarea mea.
Povestea mea a început la doar patru ani, când am primit în dar un kimono de karate de la sensei Valeriu Grîu, Instructor Șef JKA Moldova. A fost un moment special, care mi-a deschis drumul spre un univers fascinant – karate-ul.
De atunci, antrenamentele au devenit parte din rutina mea, iar prin ele am învățat disciplina, rezistența, spiritul de luptător și respectul profund față de sensei și colegi.
Astăzi, fac parte cu mândrie din Clubul de karate DOJO KUN, condus de Președintele Ion Dorogoi, o echipă care mă inspiră și mă motivează zi de zi să fiu mai bun. Karate-ul este pentru mine mai mult decât un sport – este o cale de viață.
Alexandru Murariu, 10 ani,
practic karate de 8 luni
Am spus karate și nu am mai privit înapoi
Am susținut cu succes examenul de grad 10–9 kyu, iar până acum, am obținut 5 medalii de locul III și 2 de locul II. Fiecare competiție la care am participat a fost importantă – fiecare are un specific aparte, o provocare care te face să evoluezi.
Deși părinții mi-au propus și alte opțiuni, precum taekwondo sau jiu jitsu, eu am ales karate. Și nu am regretat nicio clipă această alegere. Karate-ul îmi oferă spirit de luptător, curaj și încredere în mine. Practic, pentru că îmi place și pentru că mă regăsesc în tot ceea ce înseamnă această artă.
Pe parcursul antrenamentelor, am reușit să îmi dezvolt nu doar disciplina și rezistența, ci și spiritul de echipă, să învăț cuvinte din limba japoneză, să îmi hrănesc dorința de a crește constant. Toate acestea sunt posibile și datorită președintelui Clubului de Karate DOJO KUN, Ion Dorogoi, care îmi este și antrenor – un mentor care mă inspiră și mă motivează zi de zi.
Karate-ul nu este doar un sport. Este o alegere. Este calea mea.
Alexandra Iurțuc-Boincean, 13 ani,
practic karate de 7 ani
Karate m-a învățat să am un scop și să nu renunț niciodată
Mă mândresc că am obținut centura cafenie – un simbol al muncii, perseverenței și evoluției mele. A fost un drum dificil, dar tocmai această călătorie m-a învățat cât de important este să ai un scop și să mergi neclintit spre el. Această lecție valoroasă am învățat-o de la Președintele Clubului de Karate DOJO KUN, Ion Dorogoi, mentorul care m-a ghidat cu răbdare și încredere.
Am ales karate, pentru că m-a atras stilul, dar și pentru că am vrut să învăț cum să mă apăr. Cu timpul, am înțeles că karate nu înseamnă doar luptă, ci control, echilibru, rezistență și apărare conștientă.
În cei șapte ani de antrenamente, karate-ul m-a ajutat să-mi cultiv disciplina, răbdarea și forța interioară. Am descoperit cât de important este sportul în viața mea, nu doar pentru corp, ci și pentru minte și caracter.
Karate-ul nu este doar un sport pentru mine – este un mod de viață.