Mai 24, 2023
Iuliana Beregoi și-a modificat bolidul de 90.000 de euro. Este singura mașină din Europa care are culoarea aceasta
Iuliana Beregoi este una dintre cele mai cunoscute cântărețe, atât din Republica Moldova, cât și din România. Tânăra de doar 18 ani are un succes colosal în industria muzicală, fiind urmărită de milioane de fani pe rețelele de socializare.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Succesul i-a adus o mulțime de beneficii, atât profesionale, cât și materiale, Iuliana reușind să-și îndeplinească până acum cele mai mari visuri. Unul dintre ele a fost să-și cumpere o mașină de lux, lucru care s-a întâmplat în timpul petrecerii sale de 18 ani. Tânăra artistă și-a cumpărat un Porsche Macan gri închis în valoare de 90.000 de euro, scrie profm.ro

În mai puțin de două luni, Iuliana va împlini vârsta de 19 ani, astfel că și-a făcut în avans cadoul de ziua de naștere. Aceasta a apelat la o companie de modificat mașini pentru a-și schimba culoarea bolidului său de lux, personalizându-l așa cum și-a dorit. 

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text

Într-o postare publicată pe contul său de Instagram, cântăreața apare lângă mașina sa proaspăt colantată într-o culoare electrizantă. Iuliana a renunțat la griul clasic și a optat pentru o nuanță de roz pudrat care să se potrivească mai mult cu personalitatea ei. 

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text

„Multumesc enorm pentru noul look al mașinii mele. O ador! Nu uitați să credeți în visurile voastre și să munciți pentru ele. Va iubesc!”, a scris Iuliana Beregoi la descrierea postării de pe contul de Instagram. 

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text care spune „PorOA CUSTOM tuning wheels detailing |en|w wrap”

Pe contul său de Tik Tok, artista a postat un videoclip care surprinde reacția ei atunci când a dezvăluit mașina, iar pe fundal, managerul său a declarat că este prima mașină din Europa care are această culoare. Cătălin Dascalu a mai dezvăluit că Iuliana a așteptat șapte luni ca mașina ei să fie gata, iar după reacția din videoclip se pare că așteptarea a meritat din plin. 

VIDEO AICI



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.85195708274841