August 05, 2022
"Încă mai am chef să mă cațăr pe o bară." Natalia Cheptene, detalii despre vacanța din Viena
Natalia Cheptene şi-a luat câteva zile libere şi se bucură, alături de soţul ei, de o nouă vacanță. De această dată cuplul a ales să viziteze Viena.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Vara este despre călătorii. Iar călătoriile alături de cei dragi sunt și mai frumoase. Prezentatoarea TV, Natalia Cheptene știe acest lucru, așa că și-a făcut bagajul și a pornit într-o nouă vacanță. 

Deși ultima călătorie la Roma a fost una cu peripeții și zboruri anulate, se pare că de această dată, totul a fost perfect. 

"Tifu,tifu, zborul nu a fost anulat şi nici amanat. Deşi dupa experienţa de la Roma, mă aşteptam la orice.
În altă ordine de idei, ce credeți despre vederea din fereastră? Eu mereu am fost pro energie alternativă (iar acum şi mai), dar încă nu-mi dau seama dacă imi place să văd peisaje cu câmpuri întregi (sau mai bine zis păduri?) de eoliene."

Ar putea fi o imagine cu avion şi cer

Ca de obicei, jurnalista povestește despre vacanțele sale pe rețelele de socializare. 

"Încă mai am chef să mă cațăr pe o bară, ca să fac "o fotografie bună" . (ce-i drept, de coborât n-am mai putut, m-a scos Igor.)

Locul, însă, chiar e fain. Sunt vechile gazometre din Viena, un exemplu perfect de cum poți revitaliza, nu distruge. Cele 4 cladiri-cilindri au fost construite cu peste 120 de ani în urmă, ca rezervoare gigantice pentru păstrarea gazului. Când peste 70 de ani Viena a trecut la alt tip de gaz, ele au ramas inutile. Câteva decenii au stat neutilizate, după care autoritatea locală s-a gândit că, totuşi, ele ar mai putea servi la ceva. S-a anunțat un concurs printre arhitecți, iar proiectul câştigător a transformat gazometrele într-un complex modern cu locuințe, magazine, cafenele, centru expozițional şi un cinematograf. Ca să nu mai zic câți turişti atrage.", a povestit Natalia.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, stând în picioare şi în aer liber 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.89577174186707