După ani în care a preferat să stea departe de lumina reflectoarelor, Ileana Lazariuc a oferit un interviu pentru okmagazine.ro, în care vorbește deschis despre viața sa de astăzi, despre cei doi fii ai săi și despre lecțiile pe care i le-a adus maturitatea.

La 44 de ani, fosta cântăreață și actriță spune că nu mai caută validare din exterior și că a descoperit adevăratul sens al fericirii în lucrurile simple, în familie și în liniștea interioară.

Întrebată cum reușește să se mențină neschimbată în ochii publicului, Ileana Lazariuc respinge ideea existenței unui secret miraculos și pune totul pe seama echilibrului interior.

„Mulţumesc din suflet, dar să ştii că nu e niciun secret magic la mijloc. Mă văd un om absolut normal, am şi eu zile bune şi zile mai puţin bune, ca toată lumea. Cred că am moştenit o genetică bună de la părinţii mei şi, dacă e să glumesc puţin, mă ajută şi faptul că sunt Berbec: sunt o fire destul de agitată, mereu în mişcare, aşa că pur şi simplu nu am timp să stau să număr anii. Până la urmă, cred că totul porneşte de la cum te simţi pe dinăuntru şi de la liniştea pe care ţi-o găseşti în fiecare zi.”

În prezent, vedeta spune că este mult mai împăcată cu sine decât în perioada în care apărea constant pe copertele revistelor și în emisiunile de televiziune.

„Cred că sunt mult mai liniştită şi mai împăcată cu mine. La început, când eşti foarte tânăr, eşti vulnerabil, te domină emoţiile şi pui prea mult preţ pe părerile celor din jur. Astăzi, ştiu exact cine sunt, îmi cunosc şi calităţile, şi defectele, şi nu mai am acea nevoie de a demonstra ceva cu tot dinadinsul. Sunt pur şi simplu eu, mult mai liberă şi mai relaxată.”

Un capitol esențial din viața sa îl reprezintă cei doi fii, Alexandru și Nicholas, despre care vorbește cu emoție și mândrie.

„Da, parcă ieri erau mici, iar acum mă uit în sus la ei şi nu-mi vine să cred ce mari s-au făcut. Trecerea timpului se vede cel mai frumos şi mai curat prin copii. Fiecare etapă şi fiecare vârstă are farmecul ei, cu bune şi cu provocări. Am crescut împreună cu ei, am învăţat unii de la alţii în fiecare zi, iar astăzi sunt doi copii buni, calzi şi foarte înțelegători. Sunt mândria mea cea mai mare.”

Deși mulți ar putea considera că și-a sacrificat o parte din carieră pentru familie, Ileana Lazariuc privește lucrurile diferit.

„Nu îmi place cuvântul «sacrificiu». Când faci lucruri pentru copiii tăi sau pentru oamenii pe care îi iubeşti, le faci din alegere şi din asumare, nu cu sentimentul că pierzi ceva. Fiecare etapă a vieţii vine cu priorităţi. Au fost momente când am ales să pun familia pe primul loc şi să fiu prezentă acolo unde era cea mai mare nevoie de mine, dar am făcut-o cu toată inima, aşa că nu privesc în urmă cu regrete.”

Astăzi, conceptul de „acasă” are pentru ea o cu totul altă semnificație decât în trecut.

„Pentru mine, «acasă» nu mai înseamnă de mult timp o clădire, o adresă sau nişte pereţi. «Acasă» e o stare de spirit. Este acolo unde sunt copiii mei şi oamenii pe care îi iubesc. Atâta timp cât suntem sănătoşi, liniştiţi şi împreună, ne simţim acasă oriunde ne-am afla în lume.”

La finalul interviului, Ileana Lazariuc oferă poate cea mai sinceră definiție a fericirii și a modului în care privește trecerea timpului.

„Fericirea la vârsta asta nu mai vine din lucruri exterioare, ci din capacitatea de a fi recunoscătoare pentru prezent. Sunt extrem de mulţumită şi recunoscătoare pentru că fiii mei cresc frumos şi sunt sănătoşi, pentru că am o familie unită şi pentru că am reuşit să păstrez în jurul meu oameni buni, pozitivi, care îmi aduc linişte. Sunt într-un punct echilibrat al vieţii mele şi privesc înainte cu multă credinţă şi încredere. Cred că viaţa nu îți dă niciodată mai mult decât poţi duce şi nici mai puţin decât ai nevoie ca să creşti. Fiecare cădere m-a învăţat ceva despre mine, fiecare perioadă grea m-a adus mai aproape de cea mai autentică versiune a mea. La 44 de ani, înţeleg că frumuseţea reală a vieţii stă tocmai în această capacitate de a transforma experienţele în înţelepciune şi dificultăţile în profunzime. Nu mă mai tem de timp. Îl primesc cu recunoştinţă.”