Femei care scriu istoria 
Deseori, femeile care scriu istorie nu se regăsesc în manuale, însă fără ele, aceste
manuale n-ar exista.
Istoria, așa cum o știm noi, are date, tratate, semnături.
Dar istoria reală are mâini.
Mâini care leagănă, care spală, care scriu, care operează, care mângâie frunți fierbinți la
trei dimineața.
Femeile nu sunt toate la fel.
Și tocmai asta le face extraordinare.
Femeile care scriu istoria nu arată la fel.
Unele au birouri cu drapele în spate.
Altele au bucătării cu aburi pe geamuri.
O profesoară scrie istoria în fiecare dimineață când învață un copil să nu renunțe la visul
lui…
O bucătăreasă o face altfel.
Cu lingura de lemn și cu grijă.
Hrănind oameni obosiți, copii grăbiți sau bătrâni singuri.
Un medic scrie istoria când pune o diagnoză corectă. Sau când rămâne încă cinci minute
lângă un pat, chiar dacă programul s-a terminat.
O mamă scrie istoria în fiecare seară.
Când ascultă. Când învață un copil să nu lovească, să nu mintă, să nu se teamă de sine.
O femeie care conduce un troleibuz scrie istoria când își face meseria bine, într-un
domeniu unde i s-a spus poate că „nu e pentru ea”, rupe un tipar. Și tiparele rupte
schimbă generații.
O antreprenoare care creează locuri de muncă într-un oraș mic scrie istoria atunci când
oferă altor femei independență. Independența schimbă echilibrul unei familii. Iar familiile
schimbă societăți.
O bunică scrie istorie în povești.
În rețete transmise.
În sfaturi spuse încet, la masa din bucătărie
Indiferent ce profesie are, indiferent unde se află, în fruntea unei țări sau în spatele unei
uși de bucătărie, fiecare femeie care iubește, care construiește, care îngrijește, care luptă,
scrie istorie!
Istoria nu e doar despre funcții înalte sau sacrificii dramatice. Iar lumea nu se sprijină
doar pe decizii istorice,ci pe femei care, în fiecare zi, aleg să iubească, să muncească, să
creadă, să reziste.
Dacă într-o zi manualele vor fi rescrise, poate că ar trebui să înceapă așa:
„Istoria a fost posibilă pentru că femeile au ales să nu renunțe.”
