Experții medico-legali au stabilit cauza morții Liubei Babuțchi, cunoscută drept Monalisa Aceasta este concluzia expertizei medico-legale efectuate în cadrul dosarului penal deschis după decesul femeii, transmite agora.md.
Potrivit procurorului care reprezintă acuzarea, salonul unde a avut loc procedura nu deținea licența necesară pentru astfel de intervenții.
„Potrivit expertizei medico-legale este vorba despre o embolie cauzată de o substanță acidofilă. A survenit un stop cardiac, drept urmare a pătrunderii substanței în vasele și organele victimei. Salonul nu avea autorizație pentru efectuarea unor astfel de intervenții. Clinica nu avea aparatajul necesar pentru a interveni în situații de urgență și pentru acordarea ajutorului medical de urgență”, a declarat procurorul Ștefan Ciupercă.
Procuratura Generală a anunțat că, la ședința de judecată din 7 octombrie au fost formulate oficial acuzațiile împotriva Ecaterinei Maniuc și Nataliei Sacaliuc.
La următoarea ședință, instanța va începe examinarea probelor prezentate de acuzare.
Conform portalului instanțelor naționale, următoarele ședințe în acest dosar sunt programate pentru 9 octombrie, 20 octombrie, 24 octombrie, 7 noiembrie, 14 noiembrie și 28 noiembrie.
Cazul este examinat în baza articolului privind exercitarea ilegală a activităților medicale și farmaceutice. Procesul este condus de judecătorul Andrei Cazacicov.
Amintim că femeia de 35 de ani a murit pe 30 ianuarie curent, după o procedură cosmetică invazivă efectuată într-un salon de frumusețe din Chișinău.
Poliția a deschis un dosar penal, în care sunt vizate Ecaterina Maniuc, Natalia Sacaliuc și Irina Borodkina.
În privința Irinei Borodkina, cauza a fost disjunsă într-un dosar separat, deoarece aceasta a părăsit teritoriul Republicii Moldova la scurt timp după moartea Liubei Babuțchi și a fost dată în urmărire internațională.