Septembrie 29, 2021
Elon Musk și Grimes se despart. Ce se va întâmpla cu fiul lor, X Æ A-Xii
Omul din spatele SpaceX și Tesla a dezvăluit că el și cântăreața canadiană sunt „semi-despărțiți”. Însă sunt în continuare într-o relație bună de prietenie și își cresc în comun fiul de un an, X Æ A-Xii Musk. Pentru Grimes primirea copilului cu Musk i-a permis să se deschidă către o nouă lume a creativității, transmite alephnews.ro.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

„Suntem semi-separați, dar încă ne iubim, ne vedem frecvent și suntem în relații foarte bune. În principal, munca mea la SpaceX și Tesla mă obligă să fiu în principal în Texas sau să călătoresc în străinătate, iar munca ei este în principal în Los Angeles. Ea stă cu mine acum, iar Baby X este în camera alăturată”, a precizat Musk.

Prima dată, Page Six a scos la iveală în mai 2018 că Musk și Grimes se întâlneau. Cei doi au fost zăriți ultima dată împreună la Gala MET, la începutul acestei luni, atunci când Grimes, fosta sa parteneră, care are 33 de ani, a defilat singură pe covorul roșu. Musk, care are 50 de ani, a fost de asemenea prezent la eveniment, însă i s-a alăturat doar înăuntru. 

Mai târziu, Musk a ținut o festivitate de după Met Gala la clubul intim Zero Bond, la care i s-a alăturat Grimes, iar cei doi au fost pozați plecând împreună din New York în ziua următoare.

La sfârșitul săptămânii trecute Musk a mers de unul singur la o festivitate ținută de soția co-fondatorului Google, Sergey Brin, Nicole Shanahan. În același timp, Grimes, artista din „Oblivion”, este implicată în filmarea noii emisiuni Fox „Alter Ego”, în cadrul căreia figurează în calitate de jurat.

Ea dezvăluia de curând că primirea copilului cu Musk i-a permis să se deschidă către o nouă lume a creativității. „Cred că a avea un copil a fost un mare fel de renaștere pentru mine, din punct de vedere artistic. Ca și cum, pur și simplu, nu știu”, a spus ea la Vogue în timp ce se pregătea pentru Met Gala.

Anterior, Musk a fost însurat cu scriitoarea Justine Wilson, alături de care are cinci fii: gemenii Griffin și Xavier, în vârstă de 17 ani, și tripleții Damian, Saxon și Kai, în vârstă de 15 ani.

De asemenea, a fost căsătorit – de două ori – cu actrița din „Westworld” Talulah Riley. S-au căsătorit prima dată în 2010, însă au divorțat în 2012. Ei s-au împăcat un an mai târziu, s-au recăsătorit în 2013 și au divorțat din nou în 2016.

La rândul său, miliardarul s-a întâlnit cu Amber Heard între 2017 și 2018, după căsătoria nefericită a acesteia cu Johnny Depp.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.86709856987