Că are un fiu frumos precum o fată, care i-a moștenit toate trăsăturile ei la indigo, asta nu mai e o noutate. Că au o relație specială dintotdeauna, nici asta nu ne miră, de vreme ce Elizabeth Hurley a fost mai mult singură în ultimii ani, decât cu un partener. Cu atât mai mult cu cât Damian este unicul ei copil, al cărui tată a fost regretatul om de afaceri Steve Bing, care s-a sinucis în 2020, la vârsta de 55 de ani, în timpul pandemiei COVID-19... Dar faptul că a filmat scene de sex chiar în fața lui Damian... la această „confidență” nu ne așteptam deloc!
Elizabeth Hurley recunoaște că nu a fost deranjată să filmeze scene de sex pentru cel mai recent film al ei, deoarece însuși fiul său de 21 de ani a fost cel care a regizat acțiunea. Actrița, în vârstă de 58 de ani, joacă în „Strictly Confidential", iar trailerul prezintă câteva scene picante între ea și actrița Pear Chiravara, scrie okmagazine.ro
Vedeta din „Austin Powers" a recunoscut că, deși scenele „nu erau neapărat lucruri pe care le făcusem mereu în filme de multe ori înainte", nu a fost deranjată. Ba chiar e mândră de asta!
„Faptul că îl aveam acolo a însemnat că mă simțeam în siguranță și că aveam grijă de el", a explicat ea în timpul unui interviu comun cu el pentru „Access Hollywood", adăugând: „Este un fel de eliberare să lucrezi cu familia ta. Și aș mai face-o o dată".
Damian a fost, de asemenea, în spatele camerei de filmat pentru multe dintre fotografiile în bikini ale mamei sale. În timpul interviului, el a recunoscut că unii oameni găsesc situația cel puțin ciudată. „Oamenii consideră că acest lucru este foarte controversat", a spus Damian, explicând că showbizul „a fost o parte fundamentală a întregii mele vieți, așa că pentru noi nu este o chestie, ci face parte din business".
Elizabeth Hurley a fost de acord cu fiul ei, spunând că acesta o face să fie în largul ei. „Sunt relaxată în fața lui. El are grijă de mine... este relaxant să știi că în spatele camerei se află cineva care are grijă de tine."
Filmul, al cărui scenariu a fost scris de Damian, se concentrează în jurul unui grup de prieteni și familie care se întorc pe o insulă la un an după ce o persoană dragă (Lauren McQueen) pare să se fi sinucis. Dar lucrurile nu sunt așa cum par, iar cauza morții lui McQueen ar putea fi rezultatul unui joc murdar.
Damian a anunțat proiectul cu mama sa pe Instagram în decembrie 2022. „Vreau să o venerez pe Elizabeth Hurley, care, în timpul realizării primului meu scurtmetraj în 2010 (când aveam 8 ani), mi-a promis că va juca în primul meu film; credincioasă cuvântului ei, în momentul în care acest film a primit undă verde, mama a renunțat la tot și a fugit în frumoasele Caraibe pentru a mă ajuta", a scris el la acea vreme. „Să lucrăm împreună a fost un vis pentru mine. Aceasta a fost cu adevărat cea mai incredibilă experiență, atât din punct de vedere profesional, cât și personal. Mi-am făcut prieteni pe viață și am învățat multe lecții valoroase. Sunt atât de mândru de acest film!", a adăugat el.