Octombrie 26, 2020
Doina Chiorescu a spus ”DA”. Cum a fost cerută în căsătorie
”Și-a făcut cadou o soție”. Doina Chiorescu a fost cerută nevastă chiar de ziua iubitului ei. Cu alte cuvinte, și-a făcut cadou pentru tot restul vieții. Astfel că petrecerea lui aniversară a fost împărțită la doi.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Curioși de fire, am contactat-o pe Doina pentru a ne povesti cum s-a desfășurat momentul logodnei. 

”Urma să mergem la petrecerea de ziua iubitului meu, la o vinărie. Dimineața, cineva din apropiații noștri l-au sunat și i-au zis că are un cadou pentru el - un zbor deasupra Chișinăului și să mergem împreună înainte de petrecere să zburăm. Am urcat în avion și am ajuns intr-o altă locație și acolo a fost cererea în căsătorie. A fost emoționat, frumos, de vis!”, ne-a mărturisit Doina.

Și cum femeile au o intuiție de neîntrecut, jurnalista ne-a comunicat că atunci când au aterizat și-a dat seama că urmează ceva, mai ales că la sol erau așteptați de băieții, care au filmat și fotografiat logodna. 

Luate cronologic, după logodnă urmează nunta. Am anticipat întrebarea de pe buzele admiratorilor Doinei. Ea ne-a răspuns că, deocamdată, savurează emoția logodnei și nu au apucat încă să discute despre ziua nunții. 

Doina și iubitul ei sunt într-o relație de doi ani. 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.78555965423584