Este necesar să iei atitudine în cazul în care un șef te sună în timpul tău liber sau când subalternii te sună pentru orice problemă care s-a ivit la birou. Ca să-ți petreci seara liniștită în compania celor dragi, urmează sfaturile următoare:
1. Telefonul, bată-l vina
Regula numărul 1 spune să dai “swich off” la telefonul mobil în momentul în care ai pășit pe ușă. Evident, așa ceva este imposibil. Există situații când ești necesară, dar noi te sfătuim să pui telefonul la “silent”. Astfel vei scăpa de soneria enervantă în timpul unei cine liniștite. După, vei putea vedea cine te-a sunat.
2. Pleacă atunci când se termină programul
Orele tale de lucru se termină la 18:00? Atunci la 18:15 cel târziu ar trebui să ieși pe ușa companiei. Sunt situații de urgență în care este nevoie de tine acolo, dar în general lucrurile pot supraviețui până a doua zi de dimineață. Dacă rămâi peste program, nu vei uimi pe nimeni cu munca ta epuizantă.
3. Acordă mai mult timp familiei
Scoate CV-ul și numără câte joburi ai avut până acum. Nu-i așa că locurile de muncă vin și pleacă? Nu același lucru este valabil și pentru familie (pe care mult mai greu o construiești). Fă-ți timp pentru activitățile care te împlinesc sufletește și care îți fac plăcere. În acest fel, vei reuși să îți păstrezi sufletul mereu tânăr!
4. Gestionează-ți timpul
Sarcinile gospodărești trebuie să le organizezi eficient. Pune mașina de spălat să lucreze în fiecare zi, nu lăsa totul pentru zilele de weekend. De asemenea, mergi pe ideea de liste de cumpărături și fă-ți aprovizionarea pentru o perioadă îndelungată de timp.
5. Fă-ți timp doar pentru tine
Și tu ai nevoie de timp doar pentru tine. În fiecare zi ocupă-te cu ceva care-ți face plăcere, cum ar fi câteva ore de yoga, citește sau ascultă muzică.
Analizează-ți prioritățile și setează-ți limitele. Exprimă-ți părerile cu fermitate, tu știi mai bine ce poți face și ce nu. Doar tu ai un cuvânt de spus în ceea ce privește stilul tău de viață.