Noiembrie 24, 2022
Cum își educă Dan Negru copiii: "Nu se uită deloc la televizor..."
În cadrul unui interviu, Dan Negru a vorbit deschis despre mutarea la Kanal D, dar și despre viața sa personală. Iată ce spune îndrăgitul prezentator!

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Cum își educă Dan Negru copiii

Dan Negru este cu siguranță unul dintrre cei mai apreciați prezentatori de televiziune din Romania. A făcut parte din zeci de proiecte și a reușit tot timpul să aducă un zâmbet pe chipul celor de acasă. Ei bine, mulți s-au întrebat cum se comportă vedeta în rolul de părinte.

dan-negru

În cadrul unui interviu, gazda emisiunii Jocul cuvintelor cu Dan Negru a vorbit deschis despre educația pe care le-o oferă, împreună cu soția sa, celor doi copii. Prezentatorul spune că are mare noroc că aceștia nu se uită deloc la televizor, însă au program de stat pe internet.

Mi-e frică cu asta, că trebuie să-i ții, să-i dirijezi. Știi ce noroc am cu cei mici ai mei? Nu se uită deloc la televizor. N-au model pe tv. La noi în casă mai vin oamenii, colegi de-ai mei, iar copiii nu-i cunosc. Se uită, nu îi știu. În schimb, stau pe online. Au program, le-a pus nevastă-mea timp, durată. O oră știu că are voie cea mare și cel mic jumătate de oră. Și apoi îi controlează. Eu sunt cel care le mai dau drumul așa din când în când, le mai dau drumul de la parolă. Să știi că e complicat asta cu modelele că nu prea știi de unde să-ți mai iei modele în ziua de azi. Televiziunea… nu vezi că nu prea mai oferă nimic, înainte mai construia televiziunea oameni, mai construia vedete chiar„, a spus Dan Negru, potrivit Ciao.

dan-negru-2

Totodată, întrebat dacă este un tată darnic, Dan Negru a răspuns că este cu „frână” la mână. În schimb, este conștient că soția lui este opusul lui.

Fii atentă, n-am ajuns încă să-mi ceară bani. La 10-12 ani încă n-au de astea. Cred că eu o să fiu cu frână de mână la asta cu banii. Nevastă-mea cred că o să le dea, aici cred că va fi invers„, a mai spus acesta.

dan-negru-0



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.43021893501282