Iulie 02, 2026
Cher, mireasă la 80 de ani! Se pregătește de nuntă cu iubitul ei cu 41 de ani mai tânăr

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Cher a stârnit un nou val de speculații privind viața sa sentimentală, după o postare enigmatică publicată pe rețeaua X. Un simplu mesaj, însoțit de un emoji cu diamant, i-a făcut pe fani să creadă că celebra artistă ar fi spus „Da” unei cereri în căsătorie venite din partea iubitului său, Alexander „AE” Edwards, cu 41 de ani mai tânăr decât ea.

La începutul lunii iunie, interpreta celebrului hit „Believe” a publicat un mesaj care a atras imediat atenția admiratorilor. Fără să ofere explicații suplimentare, artista a scris: „Am spus «Da» la ceva la care de obicei spun «Nu»”, adăugând un emoji în formă de diamant. Ulterior, a completat doar: „A fost foarte elegant”!

Mesajul a fost suficient pentru ca fanii să presupună că Cher ar fi acceptat o cerere în căsătorie din partea producătorului muzical Alexander „AE” Edwards, în vârstă de 39 de ani, alături de care formează un cuplu din noiembrie 2022.

Informația a alimentat rapid zvonurile potrivit cărora artista s-ar putea pregăti pentru cel de al treilea mariaj din viața sa, relatează ProTV.

Nu este pentru prima dată când Cher lasă loc interpretărilor. La sfârșitul anului 2022, vedeta a publicat fotografia unui inel cu diamant în formă de pară, asociindu-l cu partenerul său, fapt care a declanșat atunci numeroase speculații privind o posibilă logodnă.

Who Is Cher's Boyfriend, Alexander "A.E." Edwards? All About the Producer

Potrivit unei surse citate de presa americană, artista se distrează adesea alimentând curiozitatea fanilor.

„Cher iubește să-i țină pe oameni în priză, așa că faptul că lasă să se înțeleagă că ar fi logodită nu este surprinzător. Este într-adevăr logodită? Nimeni nu știe cu siguranță”, a declarat o persoană apropiată artistei.

Aceeași sursă, citată de Radar Online, susține că relația dintre Cher și Alexander „AE” Edwards este una serioasă, iar apropiații cântăreței cred că o nuntă ar putea avea loc chiar în acest an.

Înainte ca cei doi să ajungă în fața altarului, există însă un aspect considerat esențial. Potrivit acelorași informații, Cher intenționează să semneze un contract prenupțial înainte de căsătorie, având în vedere averea impresionantă pe care o deține, dar și diferența de vârstă de 41 de ani dintre ea și partenerul său.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.68058037757874