Andrea Bocelli a vorbit cu jurnaliștii aflați la Spitalul Cisanello din Pisa, Italia, unde a donat plasmă pentru a ajuta la recuperarea pacienților bolnavi și la cercetările care se fac în acest domeniu. El a dezvăluit faptul că a fost diagnosticat pozitiv la COVID-19, dar că acum este vindecat și s-a recuperat complet.
Celebrul tenor a explicat că a primit rezultatul pe 10 martie după ce a fost testat și că, atât soția lui, Veronica Berti Bocelli, cât și cei doi copii ai cuplului, au fost diagnosticați pozitiv cu coronavirus.
Tenorul în vârstă de 61 de ani a mai precizat că nu a avut simptome serioase, doar febră și tuse ușoară. Atât el, cât și familia lui s-au recuperat complet, a mai precizat Bocelli.
Vestea că Andrea Bocelli a avut coronavirus vine la numai o zi de când a participat prin video la emisiunea Today, unde a interpretat la pian emoționanta melodie „Ave Maria”.
În 12 aprilie, prima zi a Paștelui Catolic, într-un moment în care lumea întreagă a rămas nemișcată, tenorul italian Andrea Bocelli a adus publicului o interpretare emoționantă, care a fost lansată în exclusivitate pe YouTube.
Evenimentul muzical a reprezentat un program de muzică sacră, într-un moment de liniște totală, într-un oraș gol, cu restricții legate de libera circulație. Principalul scop a fost să fie livrat către public un mesaj de iubire, vindecare și speranță prin muzică, într-o etapă a vieții cotidiene în care este nevoie de aceste lucruri. În timpul transmisiunii live, concertul de pe YouTube a fost urmărit de 2,8 milioane de utilizatori.