Aprilie 10, 2024
Cele mai scurte 10 căsnicii ale vedetelor. Ce artistă a fost măritată doar 55 de ore
Până când moartea ne va despărți e, în cazul multora, doar o propoziție pe care o spun la altar, în momentul în care-și jură credință veșnică. În realitate, "veșnicia" se poate traduce și printr-un mariaj de două zile sau de patru luni.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Dacă la Hollywood există cupluri care sunt un etalon în privința trăiniciei iubirii, așa cum sunt Goldie Hawn și Kurt Russell sau Julia Roberts și Danny Moder, există, de asemenea, și reversul medaliei.

Iată 10 dintre cele mai scurte mariaje din lumea vedetelor internaționale

1. Britney Spears și Jason Alexander: 55 de ore

Campioană la capitolul mariaje scurte este Britney Spears. Doar 55 de ore a durat căsnicia acesteia cu Jason Alexander, un prieten din copilărie. Mariajul din Las Vegas, din 2004, la care solista pop a purtat blugi și o șapcă de baseball, a fost rapid anulat, scrie libertateapentrufemei.ro

2. Nicolas Cage și Erika Koike: 4 zile

Nicolas Cage și Erika Koike. Foto: Profimedia 

Nicolas Cage e acum fericit alături de Riko Shibata, pe care a luat-o de soție în 2021. Anterior, actorul a mai fost însurat de patru ori. În 2019, a fost căsătorit pentru doar patru zile cu Erika Koike, makeup artist de profesie. După un an de relație, cei doi au ajuns la altar, în Las Vegas. După patru zile s-au despărțit, iar Cage a susținut că nu era tocmai „treaz” când a făcut pasul cel mare.

3. Cher și Gregg Allman: 9 zile

Cher și Gregg Allman. Foto: Profimedia 

La doar patru zile de când Gregg Allman finaliza un divorț, în 1975, acesta ajungea la altar alături de Cher. Mariajul lui a durat doar 9 zile. Cher a vorbit la ceva timp după, spunând că în momentul în care a devenit mireasă nu a realizat că soțul ei avea o dependență, așa că a pus punct relației fără speranță.

4. Carmen Electra și Dennis Rodman: 9 zile

Carmen Electra și Dennis Rodman. Foto: Profimedia 

Tot 9 zile a ținut și uniunea dintre Carmen Electra și fostul baschetbalist Dennis Rodman. Au decis să se căsătorească după ce au petrecut împreună în Las Vegas, în 1998. După divorț, Electra a declarat presei că decizia de a se mărita a fost „prea spontană”.

5. Pamela Anderson și Jon Peters: 12 zile

fostul sot al Pamalei Anderson, Jon Peters, s-a logodit 

Pamela Anderson și producătorul de film Jon Peters s-au căsătorit în 2020, într-o ceremonie privată în Malibu. Cei doi au avut o relație cu mai bine de 30 de ani în urmă, înainte de a se reuni în 2019. Totuși, mariajul a fost unul foarte scurt, de doar 12 zile. Peters a comentat situația și a spus că s-a decis să se despartă de actrița din „Baywatch” din cauza problemelor ei financiare, scrie Bright Side.

6. Eddie Murphy și Tracey Edmonds: 14 zile

Eddie Murphy și Tracey Edmonds. Foto: Profimedia 

Eddie Murphy, care este tatăl a 10 copii, a fost căsătorit pentru doar 14 zile cu femeia de afaceri Tracey Edmonds, în 2008. Nunta a fost una de vis, plină de romantism. Îndrăgostiții au schimbat jurăminte chiar în 1 ianuarie, pe o plajă din Bora Bora. Cu toate acestea, în doar două săptămâni, Tracey și Eddie și-au dat seama că au făcut o mare greșeală.

7. Pamela Anderson și Rick Salomon: 60 de zile

Pamela Anderson și Rick Salomon. Foto: Profimedia

Pamela Anderson se regăsește din nou în top. Vedeta a fost mireasa jucătorului de poker Rick Salomon. Uniunea lor s-a consfințit în Las Vegas, în 2007. 60 de zile mai târziu, însă, Anderson a cerut anularea căsătoriei, spunând că la mijloc a fost vorba de fraudă. Însă, cei doi s-au reunit și 7 ani mai târziu ajungeau din nou la altar. Tot pentru scurt timp, căci după 15 luni au divorțat.

8. Kim Kardashian și Kris Humphries: 72 de zile

Kim Kardashian și Kris Humphries. Foto: Profimedia 

În 2013, Kim Kardashian s-a căsătorit cu baschetbalistul Kris Humphries, după 7 luni de relație. Nunta lor a apărut și în reality show-ul „Keeping Up With The Kardashians”. Ceremonia plină de fast și lux a costat 10 milioane de dolari, dar după 72 de zile, Kim a intentat divorț.

9. Nicolas Cage și Lisa Marie Presley: 3 luni

Nicolas Cage și Lisa Marie Presley. Foto: Profimedia 

Nu numai Pamela Anderson e de două ori în top 10 al celor mai scurte căsnicii din lumea vedetelor internaționale, ci și Nicolas Cage. Actorul și Lisa Marie Presley s-au căsătorit în Hawaii, în 2022, în ziua în care se împlineau 25 de ani de la moartea lui Elvis Presley, tatăl miresei. Cage i-a cumpărat iubitei sale un inel de logodnă cu diamant galben de 6 carate, care a costat 65.000 de dolari. Mariajul a durat numai trei luni, actorul fiind cel care a intentat divorțul. La rândul ei, Lisa Marie a catalogat căsnicia drept o greșeală pe care nu ar fi trebuit să o facă.

10. Bradley Cooper și Jennifer Esposito: 4 luni

Bradley Cooper și Jennifer Esposito. Foto: Profimedia 

Deși Bradley Cooper a avut câteva relații celebre, o singură cerere în căsătorie a existat din partea actorului din „A Star is Born”. În 2006, Bradley s-a însurat cu actrița și dansatoarea Jennifer Esposito. Nunta a fost un cadou reciproc pe care și l-au făcut cei doi, cu ocazia Anului Nou. Ceremonia a avut loc în 20 decembrie, însă, doar patru luni mai târziu, divorțau din cauza diferențelor ireconciliabile.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.43626546859741