Cel mai popular blogger de pe TikTok și-a vândut imaginea pentru aproape un miliard de dolari Valoarea tranzacției este estimată la aproximativ 975 de milioane de dolari, transmite focus.ua.
Bloggerul italian în vârstă de 25 de ani, de origine senegaleză, care are peste 360 de milioane de urmăritori la nivel mondial, a încheiat acordul în contextul tranziției de la conținut viral la o activitate comercială globală structurată. Compania din Hong Kong Rich Sparkle Holdings (RSH) a achiziționat titluri ale Step Distinctive Limited, în care Khaby Lame deținea 49% din acțiuni.
Acordul oferă Rich Sparkle Holdings drepturi comerciale exclusive asupra afacerilor lui Khaby Lame pentru o perioadă de trei ani consecutivi, incluzând comerțul electronic, operațiunile pe TikTok și dezvoltarea unui „dublu digital” bazat pe inteligență artificială.
Se anticipează că tranzacția va permite o integrare mai profundă a audienței sale cu tehnologiile și operațiunile comerciale, precum și cu servicii post-vânzare și posibile proiecte comune în domeniile frumuseții, parfumeriei, modei și al conținutului publicitar bazat pe inteligență artificială.
Seringe Khabane Lame s-a născut în anul 2000 în Senegal și s-a mutat în Italia în copilărie. A devenit cunoscut la nivel global în timpul pandemiei de COVID-19, publicând pe TikTok videoclipuri în care ironiza „lifehack-uri” inutile. În iunie 2022, a devenit cel mai urmărit creator de pe TikTok, iar în prezent are aproximativ 160,4 milioane de urmăritori pe această platformă.