Despre problemă
Mâncarea „de serviciu”
Nu mirăm pe nimeni dacă spunem că meniul unei persoane care muncește în oficiu este „uscat” și nesănătos. Pe mesele noastre, adesea găsim tartine, covrigi și biscuiți. Dacă ar fi să calculăm caloriile – suma ar fi mult prea mare. În cazul în care se întâmplă rareori să mâncați așa – nimic grav, însă dacă excepția se transformă în obișnuință, în curând gastrita, ulcerul și colecistita vă vor îndrăgi.
Chiar dacă se întâmplă să avem posibilitatea de a ieși din oficiu pentru a lua masa, unde mergem? Cel mai frecvent – la restaurantele fast-food. Mâncarea de acolo este încă o sursă de kilograme în plus. A fost demonstrat faptul că bucatele fast-food creează dependență și stârnesc dereglări hormonale. Se dezechilibrează hormonii care răspund de senzația de sațietate. La restaurantele fast-food putem mânca pe săturate, iar peste o oră suntem iar flămânzi, nu-i așa? Dacă descrierile de mai sus vă caracterizează – trebuie să acționați!
Cafeaua și ceaiul
Majoritatea dintre noi își încep dimineața cu o ceașcă de cafea aromată și energizantă. Nu ne-am săturat de somn, avem multe de făcut și mizăm pe ajutorul băuturii „magice” și pe capacitatea ei de a ne revigora și a stimula. Cele 50-150 mg de cofeină își fac treaba! De regulă, medicii nu interzic cafeaua matinală, dar nu și celelalte! Abuzul de cafea duce la creșterea nivelului de colesterol în sânge, stimulează dereglări ale ficatului și...apariția depunerilor de grăsimi!
Atenție! După ce consumați o ceașcă de cafea – beți un pahar cu apă! Astfel veți evita efectul deshidratant al cafelei. Ceaiul de asemenea are un efect tonifiant! În cazul în care simțiți necesitate să beți mai multe de două cești de ceai pe zi, evitați-l pe cel negru! Mai bine ar fi să-l înlocuiți cu cel verde sau din ierburi. Ceaiul negru în exces cauzează disfuncții ale tractului gastro-intestinal, ridică tensiunea și dilată vasele sangvine.
Dieta „de oficiu” sau cum să nu adaugi în kilograme
Există o zicală care spune: dejunul mănâncă-l singur, prânzul împarte-l cu prietenul, cina dă-o inamicului! Noi mâncăm de parcă n-am avea nici prieteni, nici dușmani. Fie, invers – stăm flămânzi toată ziua. Pentru toți oamenii, dar în special pentru cei care toată ziua stau pe scaun – principala masă trebuie să fie dejunul. Dimineață optați pentru omlete, terciuri, iaurturi, puțină carne și cafea cu o bucată mică de ciocolată (stimulează activitatea creierului). Restul meselor trebuie să fie ușoare. Spre exemplu, pentru a mânca la amiază, luați de acasă felul întâi. În cel mai rău caz mâncați un borș sau o zeamă la cantină. Seara, la cină – puțină carne sau pește și salată. Nu mâncați multă pâine, sau deziceți-vă de ea!
Ce mâncăm între mese?
Excludeți „ronțăitul” între mesele esențiale ale zilei! Dacă totuși vreți să mâncați ceva – dați predilecție legumelor. Roșiile, castraveții, ridichea și morcovul nu numai vor înlătura senzația de foame, dar și vor accelera metabolismul. De asemenea, puteți mânca cașcavaluri puțin grase, cum ar fi feta și cașul. Vreți să „ronțăiți” ceva, dar nimic în afară de chipsuri nu vă trece prin minte? Există o soluție – chipsurile din mere, care, de altfel sunt extrem de folositoare. Feliile de mere pot fi uscate de sine stătător sau procurate la magazin. Ar fi păcat să nu menționăm aici că fructele uscate sunt aliații perfecți atunci când luptați cu kilogramele în plus. Cu siguranță, veți găsi ceva pe plac!
Atenție! Zgurii și o multitudine de toxine îngreunează procesul de fermentare a hrănii. Acestea se adună în intestinul uman și creează disconfort gastro-intestinal. Vă pot ajuta produsele lactate: chefirul și laptele acru!
În plus, informați-vă despre dietele care presupun consumul minim de glucide!