Mai 17, 2022
Câștigătorii Eurovision 2022 au cântat pe drumul de întoarcere către Ucraina.Cum au fost întâmpinați
Câștigătorii Eurovision 2022 au cântat la granița cu Polonia. Kalush Orchestra a oferit o interpretare live a piesei Stefania, care include versurile „I’ll always find my way home” – „Întotdeauna voi găsi drumul de întoarcere spre casă”.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Orchestra Kalush din Ucraina a oferit o reprezentație improvizată a cântecului câștigător de la Eurovision, Stefania, la granița cu Polonia, în timp ce se îndreptau spre casă, scrie theguardian.com.

Câștigătorii Eurovision 2022 au cântat la granița cu Polonia

Trupa, a cărei muzică îmbină folk-ul tradițional și hip-hop-ul, a fost întâmpinată cu flori albastre și galbene. Aceștia s-au văzut cu militari și femei înainte de a începe reprezentația lor.

Piesa Stefania fusese printre favoritele la câștigarea concursului Eurovision din orașul Torino, din nordul Italiei. Victoria decisivă a venit din partea publicului. Kalush Orchestra a obținut 439 de puncte din votul publicului, punând trupa pe primul loc printre cei 25 de finalişti.

Kalush Orchestra, întâmpinată de militari și femei la granița cu Polonia 

Piesa, care include versurile: „Întotdeauna îmi voi găsi drumul spre casă, chiar dacă toate drumurile sunt distruse”, a fost scrisă de solistul Oleh Psiuk ca un omagiu adus mamei sale, înainte de a-și găsi rezonanța printre ucraineni. Melodia a devenit un imn în ţara distrusă de război.

Într-un interviu la televiziunea italiană duminică seara, Psiuk, care luni a împlinit 28 de ani, a fost emoționat când a vorbit despre mama sa: „Ea a stat trează până la 3 dimineața să ne încurajeze”, a spus el. „În orașul nostru, Kalush, sirenele sună de patru ori pe zi, nu e ca în alte locuri”.

Orchestra Kalush, o trupă formată din șase persoane, a primit permisiunea specială de a călători la cea de-a 66-a ediție a concursului Eurovision. Ei au călătorit pe uscat în Polonia, înainte de a zbura de acolo la Torino, deși un membru al trupei a rămas în Ucraina pentru a lupta.

Psiuk a spus că atunci când vor ajunge acasă, își vor scoate ținutele de scenă și vor purta uniforma rezistenței ucrainene.

„Ca orice ucrainean, suntem gata să luptăm cât de mult este necesar”, a adăugat el. El a făcut o cerere ca concursul de cântece Eurovision de anul viitor să fie găzduit în orașul asediat Mariupol.

Cum a reacționat Președintele Ucrainei după victoria de la Eurovision

Președintele Zelenski i-a felicitat pe reprezentanții Ucrainei într-un mesaj oficial pe care l-a postat pe contul său personal de Instagram.

Curajul nostru impresionează lumea, mucica noastră cucerește Europa!Anul viitor Ucraina va găzdui Eurovision! Este pentru a treia oară în istoria sa. Vom face totul ca într-o zi să-i găzduim pe reprezentanții și participanții de la Eurovision în Mariopolul ucrainean. Liber, liniștit și restaurat. Mulțumim pentru câștig Kalush Orchestra și tuturor celor care ne-au votat. Sigur, victoria noastră în bătălia cu inamicul nu este departe. Slavă Ucraina!

– Volodymyr Zelensky

În timp ce Ucraina se află în plin război cu Rusia, trupa Kalush Orchestra a reușit să cucerească trofeul marelui concurs. Anul acesta finala s-a ținut la Torino, Italia. Au participat 25 de concurenți, reprezentanți ai diferitelor țări. WRS, artistul care a participat din partea României, s-a clasat pe poziția 18 din 25. Marea Britanie s-a clasat pe locul doi, după ce a primit din partea publicului doar 183 de puncte. Locul al treilea i-a revenit Spaniei.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.93188691139221