Octombrie 06, 2022
Arsenie Todiraș, fostul membru al trupei O-Zone, va cânta cu Holograf: „Am compus piesa acum 15 ani”
Arsenie Todiraș, fostul component al trupei O-Zone, a dispărut o perioadă din showbiz-ul românesc, preferând să lucreze și să călătorească în Rusia, Italia, Turcia și în Republica Dominicană.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

De când s-a destrămat trupa O-Zone, cei trei, Dan Bălan, Radu Sîrbu și Arsenie Todiraș, au luat-o pe drumuri separate, fiecare încercând să-și creeze o carieră solo. Revenit în România după ani buni, Arsenie Todiraș a declarat în exclusivitate pentru EGO.ro că pregătește proiecte noi pentru public

Revine în plan artistic cu noi colaborări

După o pauză de câțiva ani, timp în care a avut proiecte în diferite țări cum ar fi Rusia, Italia sau Turcia, Arsenie Todiraș revine în România pentru noi colaborări, dar și pentru a susține concerte pentru publicul care nu l-a uitat în tot acest timp.

„Vreau să zic că nu am fost de zeci de ani aici în România, dar în ultimele șase luni vin tot mai des pentru că am niște proiecte interesante. Săptămâna viitoare o să scot o piesă tare interesantă cu doi artiști: Nikolas Papadopoulos și cu Bella Santiago. Nu e stilul meu, dar este stilul băieților. E un pic cu influențe grecești. Pentru mine este un experiment. Apoi, pe 8 octombrie, o să susțin un concert, unde vă aștept pe toți”, a declarat Arsenie pentru EGO.ro.

Deși ne-a obișnuit cu un anumit stil muzical, fostul membru al trupei O-Zone a mărturisit că de această dată se va prezenta în fața publicului din România cu ceva diferit față de ce a abordat până acum.

„Ei au făcut piesa și m-am invitat să le fiu alături. Eu am făcut doar „bucata mea” să o cânt așa cum îmi place. Mi-am făcut versurile. Eu întotdeauna contribui la partea mea de interpretare cel puțin. Nu a existat piesă în care eu să nu contribui”.

„Pentru mine este ceva extraordinar să cânt cu Holograf o piesă compusă de mine”

Arsenie Todiraș nu doar că revine în forță pe piața muzicală din România, însă este la un mic pas de a-și îndeplini un vis pe care îl are din adolescență, acela de a cânta cu una dintre cele mai îndrăgite și apreciate trupe din România.

„Pe lângă această piesă, mai scot una foarte interesantă, foarte frumoasă, cu Holograf. Tot în luna octombrie se va întâmpla și asta. E prima mea colaborare cu Holograf. Am mai discutat cu ei, dar este prima colaborare muzicală. Cred că îi știu pe băieți de când m-am născut, dar i-am văzut de când am venit în România și făceam muzică cu trupa noastră, când făceam cariera noastră. De atunci îi știu și întotdeauna i-am respectat, i-am iubit, mi-au plăcut majoritatea pieselor. Adică pentru mine este ceva extraordinar să cântăm o piesă compusă de mine”, ne-a mai declarat Arsenie, completând că a compus această piesă acum 15 ani însă a preferat să nu o lanseze cu nimeni, considerând că nu este momentul pentru a o prezenta publicului.

Arsenie Todiraș, pe când făcea parte din trupa O-Zone

„Piesa pe care o lansez cu Holograf am compus-o acum 15 ani. Simțeam că nu trebuie să o cânt singur și că trebuie să fie cu cineva și acel cineva să poată să o cânte pentru că este o piesă complicată, o piesă puternică, de suflet. Piesa și-a așteptat momentul. E foarte bine. Mai am vreo 100 de piese care așteaptă momentul”, a mai declarat artistul.

Arsenie Todiraș va cânta cu Holograf

„Eu nu caut inspirația, ea vine atunci când muncești”

Arsenie ne-a mărturisit că are acasă sute de piese compunse, piese despre care nu știe dacă vor ajunge sau nu în studio sau dacă își vor găsi artistul. Cert este însă că aproape zilnic compune ceva și că reușește să aibă inspirație în cele mai ciudate locuri.

„Sincer, nu mă retrag nicăieri. Oriunde poate să-mi vină inspirația, chiar și în baie. Nu trebuie neapărat să fie un loc frumos. Eu nu caut inspirația, ea vine atunci când muncești. Eu o perioadă lungă de timp credeam că trebuie să-mi amenajez un spațiu frumos în jurul meu, ca să-mi placă mie cum arată totul și așa să-mi vină și inspirația. Nu se întâmpla asta. Trebuie să muncești, iar legătura cu Cosmosul se face în timp ce muncești”, a mai povestit Arsenie Todiraș pentru EGO.ro, completând că atunci când își planifică câteva zile pentru a compune, niciodată nu îi ies lucrurile.

„De obicei atunci când mă pregătesc, mă duc la munte, stau singur, iau chitara să compun, atunci se întâmplă să nu compun nimic. Când sunt ocupat și am un milion de treburi atunci îmi vin ideile”.

Sursa - ego.ro



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.61658763885498