Noiembrie 25, 2021
Aquarelle 90,7FM: Tristețe fără margini în viața lui Jessie J. Ce i-a frânt inima
Cântăreața britanică și-a împărtășit durerea cu urmăritorii săi de pe Instagram, declarând că trece prin momentele dificile.

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Jessie J și-a anunțat fanii despre faptul, că a suferit un avort spontan. Interpreta de 33 de ani e devastată de durere.

Artista luase decizia de a avea singură un copil, după ce în luna octombrie s-a despărțit de iubitul său, dansatorul Max Pharm. Jessie J a scris un mesaj emoționant pe pagina sa de Instagram, menționând că nu-și putea controla emoțiile de la suferința pe care o simte:

„Ieri dimineață râdeam cu o prietenă si îi spuneam ‘serios acum, cum o să țin eu spectacolul de mâine din Los Angeles fără să le spun celor din public să sunt însărcinată’. Până ieri după-amiază mă chinuia gândul că trebuie să țin spectacolul fără să spun nimic…

După ce am mers la cea de-a treia ecografie, am aflat că nu se mai simt bătăile inimii. În dimineața aceasta. Simt că nu mai pot să îmi controlez emoțiile. S-ar putea să regret că am postat asta. Sau poate nu. Chiar nu știu acum.
Tot ce știu este că vreau să cânt în seara asta. Nu pentru că încerc să evit suferința sau să am de-a face cu acest proces, dar știu că mă va ajuta dacă o să cânt în seara asta.

Am avut două concerte în 2 ani, iar sufletul meu are nevoie de asta. Știu că unii oameni ar spune să anulez, dar acest moment mă ajută. Am început să cânt când eram tânără pentru bucuria sufletului meu și ca o terapie pentru dragostea de sine. Vreau să fiu sinceră și să nu ascund ceea ce simt. (…)

Mă cunosc și știu că aș fi vorbit pe scenă despre asta. Acest lucru mă face să mă simt mai în siguranță. Am decis să am un copil singură. Pentru că știu că este tot ce îmi doresc și viața este scurtă. Să rămân însărcinată a fost un miracol în sine și o experiență pe care nu o voi uita niciodată și știu că o voi avea din nou. Sunt încă în stare de șoc, tristețea este copleșitoare. Dar știu că sunt puternică și știu că voi fi OK”, a scris Jessie J îndurerată pe contul său de Instagram.



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.61000752449036