Oaspeții serii s-au delectat cu cel mai curajos show, o galerie de fotografii nud, semnate de Arcady Manah și ospitalitatea unei locații de clasă.
În cadrul evenimentului au fost prezentate cele mai noi colecții ale celor mai în vogă branduri din Moldova:Berrezzo, Mathilde, Viggo by Cătălin Botezatu, O&C Bralettes, Sandro Livv, Ariadna, Fortuna Sisters, Nude Collection, 2Coat, Apriori.
Ținutele excentrice ale organizatorilor Marina Cimbir și Viorela Dimici au fost stilizate de Loredana Anton, costumul marca Viggo și pălăria de Iuliana Chiroșca.
Ca de fiecare dată, Privé Fashion Events a adunat cel mai select public, oameni din industria modei, invitați speciali, directori de companii și personaje mondene. Reamintim că, scopul evenimentelor Privé Fashion Events este sporirea nivelului de evenimente mondene și de modă din țară și promovarea brand-urilor autohtone.