Aprilie 04, 2018
Sorin Pașa - unul dintre fondatorii chirurgiei plastice din Republica Moldova

Aquarelle editorial

Împărtășește cu prietenii tăi

Activați mai bine de 30 de ani în domeniul chirurgiei plastice din Republica Moldova. Cum s-a întâmplat să alegeți această direcție în acele timpuri, când chirurgia plastică nu era foarte cunoscută în societatea noastră?

Când studiam în anul patru la facultate, la una din lecții ni s-a citit ordinea primului-ministru al URSS privind creșterea și accesul serviciilor cosmetice și chirurgicale la populația sovietică. Atunci am și hotărât că în viitor eu mă voi dedica anume în domeniul chirurgiei plastice. În primul rând, e nevoie de creativitate dacă te dedici acestei profesii. În copilărie eu mă ocupam cu dansurile, cântam, prezentam o emisiune la Televiziunea Națională, și chiar m-am și filmat într-un film. În al doilea rând, eu am finisat facultatea de stomatologie, la specialitatea chirirgie maxilo-facială. Inițial, operațiile de rinoplastie și lifting facial, erau făcute doar de chirurgii maxilo-faciali.

 

Ce a fost cel mai dificil la etapa începătoare? Am senzația că inițial, pacienții erau sceptici când veneau la control.

Nu. În ziarul “Chișinăul de seară”, a apărut un articol în care era indicat că în Moldova a apărut secția de chirurgie cosmetică, și oamenii au început să vină la noi. După șase luni, noi am sărbătorit Revelionul din anul 1989, nu acasă în familie, ci în secția de operație. Toate acele 12 paturi, erau ocupate cu pacienți, iar în coridor noi am mai pus încă trei paturi. Fondatorii chirurgiei plastice din Moldova, eram noi, trei medici. În ziua de astăzi, există șapte profesioniști în acest domeniu care sunt implicați activ, iar numărul de operații a crescut considerabil.

Nu-i adevărat când ziceți că pacienții erau sceptici. Încă în anii '50, actrița Liubovi Orlova și-a făcut operație plastică facială, iar în anii '70, și-a făcut liftingul feței, nu în Franța ci în Rusia, Edita Pieha. În Moskova în acele timpuri erau rânduri nebune la operațiile plastice.

 

Cum este să fii unul dintre începătorii chirurgiei plastice din Moldova?

Totul începe de la entuziasm, iar noi îl aveam! Totodată, având în spate cunoștințe, pe care eu le-am primit studiind cosmetologia la Institutul de Cercetări Științifice din cadrul Ministerului Sănătății al RSFSR, aveam posibilitatea de a mă dezvolta, din punct de vedere profesionist.

Încă din timpurile când studiam, eu am făcut câteva operații în domeniul maxilo-cervical. Prima operație după ce-mi luasem diploma de licență era rinoplastica. În acele timpuri aveam doar 25 de ani.

Prin ce vă diferențiați? Care este stilul dumneavoastră?

Eu vreau să-i ofer pacientului tot de ce el are nevoie. Îmi place să lucrez radical, uneori într- o perioadă mai lungă de reabilitare, dar cu efect bun și de lungă durată. Spre exemplu, în perioada în care noi studiam, ni se spunea că liftingul facial trebuie să dureze 7-8 ani. După anii 2000, după ce aveam deja 12 ani de activitate profesională în acest domeniu, eu radical am revizuit strategia liftingului facial, am adăugat elemente noi, care probabil, îmi aparțin doar mie, și pot spune cu precizitate că, acest efect, deja se poate menține 10-15 ani, iar uneori, chiar și pentru totdeauna.

 

Ce eveniment din domeniul chirurgiei plastice îl puteți considera, cu adevărat, senzațional? Cum s-a schimbat chirurgia plastică în ultimul timp?

Din punct de vedere al chirurgiei, puțin ce s-a schimbat. În schimb, din punctul de vedere al producătorilor materialului - da, există schimbări, iar acest lucru nu s-a întâmplat acum, dar mult mai devreme. De exemplu, dacă vorbim despre implanturi, atunci în 2003 s-au produs schimbări cardinale, în primul rând au atins compoziția implantului: acesta era un gel uleios, dar în prezent se utilizează, în general, gel coeziv. S-a păstrat aceeași elasticitate, la fel ca și consistența naturală a sânului, dar în cazul ruperii membranei implantului, acest gel nu curge. S-a schimbat chiar și locul unde este pus implantul. Dacă în trecut, era instalat sub glandă, acum este mai mult pus sub mușchi.

Unul din evenimentele senzaționale din lumea chirurgiei plastice, eu consider că este invenția liposucției din anul 1984. Este, într-adevăr, o inovație fundamentală, după care a urmat o întorsătură colosală în lumea chirurgiei plastice. Apropo, în anul 1988, noi am început să facem liposucție și la Chișinău.

 

Desigur că, pacienții doresc diverse operații. Cea mai cotată operație, rămâne a fi implanturile mamare. În schimb, s-a redus din popularitatea liposucției. Cred că, pacienții au înțeles că această problemă este posibil de redus petrecând mai mult timp la sala de sport. Dar aceasta nu este așa, deoarece liposucția nu rezolvă problema obezității ci ajustează silueta. Partea interioară a coapselor, genunchilor, a abdomenului, doar liposucția le poate corecta cu eficiență.

 



concurs
Știri recente
citeste și
SQL exec time = 0.54897928237915